AJUTOR DIN FONDURI EUROPENE. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, anunță astăzi că micii crescători de bovine, cei care dețin sub 91 de capete de bovine, vor beneficia de un ajutor din fonduri europene. AGROINFO v-a informat deja că este pregătită Măsura 21 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.
Ministrul Adrian Oros anunță astăzi pe pagina sa oficială Facebook că în sectorul bovine se acordă un ajutor din fonduri europene, pe Măsura 21, pentru fermierii care dețin bovine femele adulte cu vârsta de minim 24 de luni, între 5 capete și 90 de capete vor primi minim 100 euro/UVM. Bugetul este de aproximativ 65 de milioane de euro.
AGROINFO a publicat, în premieră, fișa Măsurii 21 prin care se acordă ajutor crescătorilor de vaci, care au ferme mai mici, cu mai puține capete de animale, document transmis nouă de către Ministerul Agriculturii. În forma inițială a acestei fișe, ajutorul se acorda până la 99 de bovine. Acest prag a fost modificat, iar ajutorul din bani europeni se acordă până la limita de 90 de capete de bovine, pentru că de la 91 de capete bovine femele adulte, fermierii primesc un ajutor de stat de 100 de euro/cap de bovină. Acest ajutor de stat, pentru crescătorii care au peste 91 de capete de bovine, a fost aprobat joi seara, 27 august 2020, de către Guvern. CONDIȚIILE DE ACORDARE A AJUTORULUI DE STAT DE 100 DE EURO/CAP DE BOVINĂ LE AVEȚI AICI!
Precizăm că Măsura 21 nu a fost încă lansată, fișa acestei măsuri mai poate suferi modificări.
Potrivit fișei Măsurii 21, prin care li se dă un ajutor european micilor crescători de bovine, acest ajutor ar urma să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
În schimb, ajutorul de stat pentru crescătorii de bovine care dețin minimum 91 capete vaci le va fi plătit acestora până la data de 31 decembrie 2020, conform ordonanței de urgență aprobată aseară de Guvern și care urmează să fie publicată cât de repede în Monitorul Oficial. Odată cu publicarea ei, crescătorii de bovine pot să ceară ajutorul la APIA în termen de 20 de zile.