SPRIJIN CUPLAT ZOOTEHNIC 2020! Bugetul alocat pentru subvenția europeană cu cea mai mare valoare pe cap de animal, sprijin cuplat zootehnic, de care beneficiază crescătorii de ovine și/sau caprine, a crescut pentru anul acesta cu 7 milioane de euro prin comparație cu plafonul destinat anul trecut pentru plata acestei subvenții APIA.
Ministerul Agriculturii a publicat ieri, 8 septembrie 2020, pe site-ul oficial, proiectul de hotărâre de Guvern care stabilește plafonul alocat pentru plata sprijinului cuplat zootehnic (SCZ) la speciile ovine și caprine pentru anul de cerere 2020.
Conform proiectului de act normativ, bugetul pentru anul acesta pentru plata SCZ ovine/caprine este de 71.300.000 de euro. O sumă mai mare cu 7 milioane de euro față de plafonul alocat anul trecut pentru plata SCZ ovine/caprine, când suma aprobată de Guvern, în octombrie 2019, pentru plățile crescătorilor de oi și capre, a fost de 64.300.000 de euro.
Cuantumul SCZ pe cap de ovină/caprină, aferent anului de cerere 2019, a fost de 17,7173 euro/cap de animal. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le-a plătit crescătorilor de oi și capre echivalentul în lei al acestei sume, 84,1500 lei/cap de animal, la un curs euro-leu de 4,7496 lei/euro.
Pentru anul de cerere 2020, cuantumul pe cap de animal nu a fost încă stabilit. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va calcula valoarea SCZ pe cap de animal prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile.
Crescătorii de ovine/caprine care sunt eligibili pentru încasarea sprijinului cuplat vor beneficia de un avans de până la 70% din valoarea acestei subvenții. Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern, publicat de MADR, plățile în avans vor fi demarate din data de 16 octombrie 2020.
Condiția obligatorie pentru a beneficia de SCZ ovine/caprine este deținerea unor berbeci cu certificate de origine sau înscriși în secțiunea principală a registrului genealogic al rasei respective.