Directorul general al companiei producătoare şi distribuitoare de carne CarmOlimp Braşov, Valentin Şoneriu, a fost propus pentru funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Confirmăm că am acceptat propunerea în funcţia de secretar de stat. În cazul în care se va concretiza, Valentin Şoneriu va renunţa la toate funcţiile deţinute în cadrul grupului CarmOlimp, toate prerogativele urmând să fie preluate de Olimpiu Soneriu, tatăl acestuia”, au declarat reprezentanţii CarmOlimp, într-un comunicat remis Presei.
Valentin Şoneriu are peste 10 ani experienţă în domeniul agriculturii în urma conducerii unui business de succes de profil, având studii de specialitate în Statele Unite ale Americii.
„Voi folosi în funcţia de la stat această experienţă obţinută în mediul privat, în lucrul direct cu toate ramurile agriculturii. Nu consider că am abandonat afacerea familiei, ci dimpotrivă, cred că astfel pot să ajut întreg domeniul şi domeniile conexe să prospere. Ştiu foarte bine care sunt problemele tuturor jucătorilor din domeniul agriculturii, de la producători la exportatori şi mă voi asigura că vocile lor vor fi auzite de autorităţi”, a declarat Valentin Şoneriu.
Grupul CarmOlimp este cel mai mare producător de carne proaspătă ambalată în ATM şi deţine o fabrică de mezeluri, o fabrica de lactate, ferme, restaurante şi terenuri agricole în judeţul Braşov, controlând întreg fluxul „de la furcă la furculiţă”. sursa: Agerpres





