Tinerii fermieri, crescători animale, trebuie să prezinte la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) unul dintre următoarele acte de studii pentru a încasa subvenția APIA tineri fermieri, cu un cuantum maxim anul acesta de 73,50 euro/ha:
a) diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislației în vigoare (conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu completările și modificările ulterioare), sau de către Agenția Națională pentru Consultanță Agricolă sau DAJ;
b) diplomă/certificat/adeverinţa pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.;
c) certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitate agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploataţii agricole. (experiența practică în activitatea agricolă trebuie să se refere la desfășurarea unei activități agricole în cadrul exploataţiei agricole, respectiv că ați fost angajat/ă.)
În cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau întreprinderilor familiale conform O.U.G. nr. 44/2008 nu se solicită depunerea documentului eliberat pentru dovedirea competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic în situaţia în care s-a identificat că tânărul fermier identificat cu acelaşi CNP a beneficiat de plată pentru schema de tânăr fermier într-o campanie anterioară, aferentă perioadei de programare 2023-2027.
Documentele prevăzute anterior se depun la APIA până la data de 30 septembrie inclusiv. în cazul tinerilor fermieri persoane juridice, cu mai mulţi acţionari/asociaţi persoane fizice, cerinţa privind formarea sau deţinerea competenţelor adecvate trebuie îndeplinită de către persoana fizică tânăr fermier care are calitatea de administrator/manager al exploataţiei, care trebuie să prezinte documente, după caz, potrivit prevederilor alin. (2) din Ordinul MADR 106/2024, cu modificările și completările ulterioare.






