Începând din luna octombrie, toate transporturile de lemn din România vor fi monitorizate printr-un sistem care foloseşte tehnologia modernă, bazată pe utilizarea telefoanelor inteligente, a declarat marţi, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Doina Pană.
Ministrul a precizat că prin aplicaţia instalată pe smartphone-ul transportatorilor se va putea urmări drumul pe care îl face un copac din pădure până la procesatorul final.
Sistemul este o premieră în domeniu şi s-a implementat deja în faza pilot în judeţele Sibiu, Alba şi Argeş. Vor urma judeţele Caraş-Severin, Bihor şi Vâlcea, Suceava, Vrancea şi Covasna, iar din 8 octombrie noul sistem de monitorizare va deveni obligatoriu în toată ţara.
Doina Pană a explicat că această modalitate de urmărire a transporturilor de lemn implică, din partea agenţilor economici, achiziţia de smartphone-uri pe care ministerul de resort va instala gratuit softul aferent. Cine nu se conformează va fi sancţionat cu amendă de până la 100 de milioane de lei. Agerpres





