În lunile august şi septembrie vor fi eliberate adeverinţele în baza cărora fermierii vor putea accesa credite de la bănci pentru a-şi putea finanţa lucrările agricole de toamnă până la primirea subvenţiei, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„I-am informat pe membrii Guvernului şi o să facem public în zilele următoare şi către fermieri că la începutul lunii august vom putea să fim în măsură să acordăm adeverinţe, astfel încât să aibă posibilitatea înainte să-şi încaseze subvenţia să poată să contracteze anumite credite – aşa cum am făcut şi până acum în baza unei convenţii pe care am semnat-o cu băncile – astfel încât să aibă banii necesari în toamnă atunci când vor începe campania de însămânţare”, a afirmat Daniel Constantin în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a precizat că „este o solicitare pe care au făcut-o fermierii, atât pentru producţia vegetală, dar şi pentru producţia zootehnică, acolo unde cred că la începutul lunii septembrie, după ce se va încheia operaţiunea de control pe teren, vom fi în măsură să eliberăm aceste adeverinţe”, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.





