1 minut de citit

Din 16 octombrie, agricultorii vor primi avansul din sprijinul pe suprafaţă

Începând din 16 octombrie a.c., agricultorii români vor primi un avans din plăţile europene pe suprafaţă, iar efortul financiar pe care îl facem în acest sens ajunge la 500 de milioane de euro, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Aşa cum prevede decizia Comisiei Europene, luată la solicitarea Românei, din 16 octombrie putem începe plata în avans a sprijinului pe suprafaţă. Este vorba de jumătate din suma acordată de Comisia Europeană în acest an, de 119,66 euro pe hectar, care se va regăsi în conturile fermierilor. Vom face un efort bugetar şi avem promisiunea de la Ministerul de Finanţe că va asigura aceste sume, cuantumul total fiind de 500 de milioane de euro”, a precizat Constantin, citat de Agerpres.

Ministrul a adăugat că avansul pe suprafaţă se va plăti în perioada 16 octombrie – 31 octombrie 2012.

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×