3 minute de citit

DEPUNEȚI URGENT ACTUL PENTRU OBȚINEREA DESPĂGUBIRILOR PE HECTARUL DE LUCERNĂ ȘI TRIFOI!

CE TREBUIE SĂ FACĂ FERMIERII! Ordinul comun al ministrului agriculturii și al ministrului afacerilor Interne prin care se acordă despăgubiri pentru culturile agricole însămânțate în primăvară, dar și pentru lucernă, trifoi, distruse de secetă a fost publicat vineri, 21 august 2020, în Monitorul Oficial. Tot mai mulți fermieri, crescători de animale, ne întreabă ce trebuie să facă pentru obținerea acestor bani. AGROINFO vă spune ce act trebuie să completați și unde-l depuneți.

Potrivit Ordinului pentru modificarea și completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență, publicat vineri, 21 august 2020, în Monitorul Oficial, utilizatorii de terenuri agricole înscriși în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) ale căror suprafețe de culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafețele destinate producției vegetale, aferente fiecărei culturi, depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță până cel târziu la data de 1 septembrie 2020 inclusiv.

Deci, înștiințarea se depune la primăria pe a cărei rază teritorială aveți terenul agricol. Termenul limită de 1 septembrie 2020 este valabil pentru despăgubirile acordate pentru lista de culturi agricole introdusă ulterior în Ordinul ministrului agriculturii și al ministrului afcerilor Interne nr.97/63/2020, prin care se aprobă Regulamentul de acordare a acestor despăgubiri. Culturile agricole pentru care trebuie să depuneți urgent înștiințarea de secetă, până la 1 septembrie, sunt: lucernă, trifoi, hamei, plantații pomicole și plantații viticole, dar și culturile însămânțate în primăvara acestui an și care au fost afectate de secetă.

Conform Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, din 09.04.2020, înștiințarea depusă la primărie trebuie să cuprindă datele de identificare ale deținătorului de teren agricol, suprafața totală declarată, suprafața calamitată estimativ pe fiecare dintre culturile calamitate, cu specificarea dacă suprafața calamitată se află în zonă irigabilă.

Pentru exemplificare, am obținut un format al înștiințării de secetă de la primăria Buzău, pentru ca fermierii, crescătorii de animale, care trebuie să completeze această înștiințare să știe despre ce este vorba.

ÎNȘTIINȚARE
cu privire la distrugerea/vatamarea culturilor agricole ca urmare a secetei pedologice

    Către:     Unitatea Administrativ Teritoriala ……………………………………………………….
        Judeţul

   Subscrisa/Subsemnatul/Subsemnata:
a) persoana juridică/PFA/II/IF ………………………………………………………., cu sediul în localitatea ……………………………………., judeţul…, înscrisă la registrul comerţului cu nr. …………………………, CUI ……………………….. reprezentată de ………………………………………………, CNP ………………………………., nr. telefon ……………………………………….., e-mail …………………………………………………………………;

b) persoana fizică ……………………………………………………., domiciliată în localitatea ………………………., judeţul …. str. …………………………………. nr. ………….., deţinătoare a BI/CI seria …… nr. ……………….., eliberat/eliberată la data …………………. de …………………………….., CNP ……………………………………………,
nr. telefon ……………………………………….., e-mail …………………………………………………………………;
 va aduc la cunostinta distrugerea/vatamarea culturilor agricole ca urmare a secetei pedologice, astfel:

instiintare-seceta_b  
 
In conformitate cu art. 15 alin. (1) din Ordinul nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate  de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, declar ca am depus prezenta instiintare în termenul prevăzut. 
Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016  (Regulamentul general privind protecţia datelor) – GDPR.  Cunoscând că falsul în declaraţii se pedepseşte conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, declar că datele înscrise în prezenta instiintare sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile.
     
Data,                                                       Solicitant,
    ………………………………………..      ……………………………………..




Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×