2 minute de citit

Defrişările ilegale ar putea fi stopate cu ajutorul unui SMURD al pădurilor şi o jandarmerie silvică

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a anunţat joi, la Miercurea Ciuc, că intenţionează să înfiinţeze un SMURD al pădurilor şi o jandarmerie silvică.

Cele două instituţii ar avea drept atribuţii să intervină operativ atunci când există informaţii că se taie pădurea ilegal şi care vor veni în sprijinul pădurarilor a căror viaţă este, uneori, pusă în pericol din cauza agresivităţii hoţilor de lemne. „Intenţionez să înfiinţez un SMURD al pădurii, adică să nu mai am pădurari morţi sau ajunşi prin spitale sau speriaţi şi să nu intervină pentru că se tem pentru viaţa lor şi e de înţeles acest lucru. (…) Exact cum la SMURD avem şi medic şi descarcerarea şi tot ce trebuie, să avem echipe operaţionale compuse din personal silvic, jandarm şi poliţist care, în momentul în care a venit semnalul prin 112 că undeva se taie ilegal, să poată interveni operativ”, a explicat ministrul Doina Pană, care a precizat că această structură ar urma să se înfiinţeze anul viitor, pentru că este nevoie de un efort bugetar în acest sens.

De asemenea, se intenţionează înfiinţarea unei jndarmerii a pădurilor, care să aibă atribuţii clare, inclusiv pentru prinderea celor care intră cu ATV-urile în zonele forestiere.
Ministrul Doina Pană a punctat că aceste două măsuri vor veni în completarea unui hotărâri de guvern ce va impune folosirea unui soft special, pe care l-a numit „radarul pădurii”, ce vizează urmărirea trasabilităţii lemnului care iese din pădure, toate demersurile având rolul să stopeze „flagelul” tăierilor ilegale de păduri. Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×