Ministerul Agriculturii anunță că Guvernul a aprobat, în ședința din 18 decembrie 2023, două modificări importante pentru susținerea producătorilor agricoli. Cui se împarte sprijinul total de peste 8,3 milioane de euro.
Guvernul a aprobat, pe 18 decembrie, Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023.
Actul normativ aprobat vizează două modificări importante, astfel încât să se asigure plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul Programului:
- Se suplimentează resursele financiare necesare achitării obligațiilor de plată către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscriși în Program de la 29.700.000 lei la 41.200.490 lei (echivalentul în euro de la 6.001.200 euro la 8.325.000 euro);
- Totodată, se prelungește termenul de plată al sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari, de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023.
Potrivit actului normativ, un număr de 1.964 beneficiari, ce cultivă 2.775 hectare, vor primi 3.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi.
Calendar plăți în decembrie fermieri, crescători de animale!






