2 minute de citit

Decizie corectă pentru crescătorii de animale!

După ce AgroInfo a publicat astăzi vestea bună pentru crescătorii de animale, că vor beneficia de un ajutor financiar pentru achiziția de animale, informație furnizată de europarlamentarul Dan Motreanu, Ministerul Agriculturii ne-a transmis un comunicat prin care ministrul agriculturii, Florin Barbu, salută decizia luată la Bruxelles pentru fermele zootehnice.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), un pas important pentru creșterea flexibilității și eficienței intervențiilor destinate fermierilor.

Unul dintre elementele esențiale ale acestui pachet este extinderea eligibilității investițiilor finanțate prin fonduri europene, care va permite și achiziția de animale în cadrul Planurilor Strategice PAC, măsură promovată de România la nivelul Consiliului de Miniștri ai Agriculturii de la Bruxelles.

plati rase animale o

„Fermierii români au nevoie de sprijin real pentru a-și dezvolta efectivele și a crește competitivitatea fermelor. De aceea, am propus la Bruxelles ca achiziția de animale să devină eligibilă prin Planul Național Strategic, iar această propunere a fost acceptată la nivel european. Este o decizie corectă și echitabilă, care răspunde nevoilor reale din zootehnie și va permite tinerilor fermieri să își dezvolte fermele cu finanțare europeană”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu.

Prin această modificare, statele membre vor putea sprijini investițiile în reproducție, genetică și modernizarea fermelor zootehnice, asigurând în același timp trasabilitatea și bunăstarea animalelor.

Acordul provizoriu la nivel european urmează să fie adoptat formal de către Consiliul UE și Parlamentul European în perioada următoare, iar ulterior prevederile vor fi integrate în regulamentele aplicabile pentru perioada de programare 2023–2027.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va adapta, în consecință, intervențiile din Planul Național Strategic pentru a oferi fermierilor români posibilitatea de a accesa sprijin financiar pentru achiziția de animale, consolidând astfel un sector vital pentru economia agricolă națională.”

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×