2 minute de citit

De ce a dispărut subvenția pentru bovinele din zonele defavorizate?

Crescătorii de vite din zonele defavorizate au beneficiat până anul trecut de o subvenție substanțială de la Comisia Europeană. Ajutorul financiar era egal cu sprijinul cuplat care se acordă  începând cu 2015 pentru bovinele din orice zonă a țării.

Fermierii din zonele defavorizate sunt supărați foc pentru că nu vor mai încasa subvenția pe care au primit-o anul trecut. Până-n 2014, fermierii au beneficiat de schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte și de carne de vită din zonele defavorizate. Subvenția era acoperită din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Deși valoarea acestui sprijin ar fi fost de 250 de euro/cap de vacă de lapte/an și de 300 de euro/cap de vită de carne/an, niciun fermier nu a apucat să încaseze această sumă.

Ce se întâmplă? Criteriile de eligibilitate erau mai flexibile, iar schema de ajutor era plătită de la 2 capete de vaci de lapte până la 15 capete. La vitele de carne, fermierul încasa banii până la maxim 90 de capete. Astfel, plafonul alocat schemei de ajutor s-a împărțit la un număr mai mare de capete de bovine decât numărul la care s-ar fi gândit Comisia Europeană. Potrivit datelor din arhiva Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), această subvenție nu a depășit 99 de euro/vacă de lapte în 2010, de exemplu.

Tot liderii fermierilor sunt cei care au solicitat Ministerului Agriculturii din România să negocieze cu Comisia Europeană extinderea acestei scheme de ajutor pentru toată țara. Așa s-a găsit formula sprijinului cuplat. Dar, de data aceasta criteriile de eligibilitate sunt mai multe, mai rigide, iar fermierul trebuie să dețină cel puțin 10 capete de vaci, o condiție care-i descalifică pe mulți fermieri din zona defavorizată.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×