Dacă preţul de achiziţie nu va creşte cu 25% faţă de anul 2012, suprafaţa cultivată cu tutun din România va scădea la jumătate, a declarat preşedintele Organizaţiei Profesionale pe Filieră Tutun din România (OPFTR), Petru Bota.
Potrivit acestuia, în prezent producătorii de tutun din România poartă negocieri cu procesatorii, care, deocamdată, şi-au manifestat disponibilitatea de a creşte preţul de achiziţie cu 10%.
„Prima societate cu care am discutat a propus o creştere cu 10% a preţului de achiziţie. Am discutat cu producătorii iar acest preţ nu satisface solicitările, cred că o creştere cu 25% ar fi suficientă. Producătorii şi-au exprimat disponibilitatea de a creşte suprafeţele cultivate cu tutun, dar cu acest preţ nu vom putea continua (…) Am stabilit un plan de activitate pentru 2013 în care prevedem o creştere a suprafeţei, dar numai dacă vom obţine o creştere a preţului de achiziţie cu 25%. Dacă nu, suprafaţa se va reduce cu 50%”, a spus Petru Bota.
Acesta susţine că negocierile se vor încheia în luna februarie, după ce procesatorii vor prelua producţia din 2012. „Cu acest preţ nu vom putea continua, întrucât în acest an au apărut noi cheltuieli, cum ar fi CAS de 5,5% şi taxa forfetară. Pentru noi nu e rentabil. Facem demersuri şi la Ministerul Agriculturii pentru creşterea plăţii complementare, care anul trecut a fost de 1.235 de euro la hectar, în scădere faţă de 2011″, a precizat Bota.
Preşedintele OPFTR a arătat că în anul 2012 numai în judeţul Mureş au fost 72 de contracte pentru cultivarea tutunului pe o suprafaţă de 114 hectare, suprafaţă aflată în scădere faţă de anul 2011. Motivul scăderii suprafeţei cultivate cu tutun a fost cauzat de faptul că procesatorii nu au mai plătit tutunul produs în România în euro, ci în forinţi (HUF), fapt ce a dus la un preţ pe kilogram cuprins între 0,90 şi 1,00 euro, comparativ cu 1,20-1,80 euro/kg cu cât s-a plătit producţia din 2011. Un alt motiv a fost şi reducerea nivelului subvenţiei, dar şi seceta prelungită din vara anului trecut. Sursa: Agerpres





