Crescătorii de oi și capre care refuză să aibă un PFA sau o întreprindere individuală vor încasa subvențiile de peste 5.000 de euro doar dacă vor depune la APIA, odată cu cererea unică, un maldăr de acte.
Fermierul demonstrează că este activ și implicat în agricultură cu următoarele dovezi: declarația pentru impozitul pe norma de venit, certificatul de producător, carnetul de comercializare și un extras obținut de la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală n.r.) pentru total venituri.
„Actele trebuie să ne demonstreze că veniturile lui din activitatea agricolă sunt mai mari, adică cel puțin o treime din total venituri pe care la are ca persoană. Sau, subvenția pe care ar trebui să o primească reprezintă cel puțin 5% din total venituri pe care le are el ca persoană„, spune George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Dacă fermierul își autorizează activitatea comercială, lucrurile se simplifică. La cerere va fi atașat doar un extras de la Registrul Comerțului în care e specificat obiectul de activitate al firmei. Dar, lucrurile se și complică pentru că, odată ce oile au fost trecute pe o firmă, fermierii sunt în vizorul inspectorilor fiscali.






