Managementul pajiştilor semănate a fost principala temă de discuţii în cadrul simpozionului organizat de Everde în localitatea Satu Mare, la mijlocul lunii ianuarie, în colaborare cu DLF-Trifolium.
Compania daneză DLF-Trifolium, producătorul de trifoi şi seminţe de iarbă cu o cotă de 50 la sută din piaţa Uniunii Europene, l-a trimis pe Mogens Toft Jensen, directorul departamentului de producţie şi management al pieţei, să le vorbească fermierilor români despre înfiinţarea pajiştilor semănate - lucrările premergătoare şi însămânţatul - lipsite de buruieni, de boli şi de dăunători, care utilizează eficient nutrienţii din sol, maximizând astfel producţia pentru un păşunat intensiv. „Întâi de toate trebuie ştiut faptul că şi în cele mai bune condiţii de semănat, doar 15 până la 25 procente din seminţe vor supravieţui în primele luni. Cu alte cuvinte, dacă vrem să obţinem între 300 şi 500 plante pe metrul pătrat (cu 10-12 lăstari/plantă) e nevoie să împrăştiem între 15 şi 25 milioane de seminţe la hectar”, ne-a explicat reprezentantul DLF-Trifolium.
Pentru semănatul în primăvară, specialiştii recomandă executarea arăturii de toamnă la adâncimea de 25-30 cm. Dacă suprafaţa este bolovănoasă, se impune o lucrare suplimentară de discuire. Apoi, primăvara, pregătirea patului germinativ se poate realiza printr-o mobilizare superficială a solului cu combinatorul sau cu grapa cu colţi. De asemenea, fermierii sunt sfătuiţi să folosească tăvălugul înainte şi după semănat, pentru a obţine o germinare uniformă şi rapidă. În cazul semănatului la început de toamnă, pregătirea terenului presupune 4-5 lucrări de discuire, executate perpendicular, urmate de o tăvălugire.
Mai multe detalii puteţi citi în revista Ferma – februarie 2014!