La mijlocul lunii noiembrie România poate primi acordul Comisiei Europene în ceea ce priveşte prelungirea perioadei de tranziţie cu doi ani, până la finele lui 2013, pentru procesarea laptelui neconform cu cerinţele comunitare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.
„Noi am prezentat Comisiei Europene o situaţie privind piaţa laptelui în România, respectiv cantităţile de lapte conform şi neconform care se procesează şi am solicitat posibilitatea extinderii perioadei de tranziţie pentru alinierea la cerinţele comunitare de igienă a laptelui de vacă materie primă, până la finele lui 2013. În cursul acestei luni, în data de 14-15 noiembrie, cu ocazia şedinţei Comitetului veterinar permanent pe domeniul siguranţei alimentelor se va vota acordul pentru această derogare”, a spus Roatiş.
Produsele obţinute din laptele neconform se vor vinde doar pe piaţa naţională
„De altfel, noi am primit un acord de principiu din partea Comisiei în urma informărilor trimise de ANSVSA, am lămurit deja toate aspectele, iar statele membre nu au ridicat obiecţii. După vot, România primeşte derogarea de a procesa încă doi ani şi lapte neconform, iar produsele obţinute din acest lapte se vor pune doar pe piaţa naţională”, a subliniat Roatiş.
Şeful ANSVSA a precizat că decizia CE va fi retroactivă chiar dacă ea nu va fi publicată în monitorul oficial al CE până la 1 ianuraie 2012.
„Această decizie este retroactivă chiar dacă nu este publicată până la 1 ianuarie 2012. Acest lucru înseamnă că nu va fi nici o problemă pentru procesatori să colecteze lapte şi să-l transforme în produse”, a spus Radu Roatiş.
O măsură îndrăzneaţă – derogarea e valabilă doar pentru laptele materie primă
În opinia acestuia, CE a susţinut solicitarea României pentru că a fost luată doar pentru laptele materie primă, nu si pentru unităţile de procesare.
„CE a susţinut decizia noastră pentru că am luat o măsură îndrăzneaţă: am solicitat derogarea doar pentru laptele materie primă nu şi pentru unităţi. Acolo unde unităţile au primit o perioadă pentru îndeplinirea aspectelor legate de legislaţie, au avut şi o serie de derogări, noi le-am evaluat şi cele care nu le-au îndeplinit au fost închise. Comisia a văzut că suntem serioşi şi deschişi. Am mers pe varianta celor doi ani ca alături de APRIL să venim în sprijinul celor care trebuie să se alinieze la această legislaţie şi considerăm că este un răgaz destul de mare ca să ne rezolvăm această problemă”, a explicat şeful ANSVSA.
sursa: Agerpres