Efectivele de bovine au înregistrat în România o diminuare cu 29,8%, în perioada 2005 - 2012, comparativ cu 3,6 procente de reducere de la nivelul UE-27, potrivit strategiei elaborate de Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România, dată luni publicităţii.
În Ungaria şi Olanda însă, efectivele de bovine au marcat o creştere cu 6,4% în anul 2012, comparativ cu 2005. De asemenea, la nivelul anului 2012, în nouă state membre, efectivele de bovine au înregistrat niveluri net superioare celui din România.
Efectivele de bovine din Franţa sunt de 9,5 ori mai mari decât cele din România, în timp ce în Olanda acestea depăşesc doar de 1,2 ori efectivele din România.
În privinţa producţiei de carne de bovine (greutate în carcasă), în acelaşi interval de timp, 2005 - 2012, România înregistrează un recul de 86,1%, clasându-se pe acelaşi loc 27, din totalitatea statelor membre UE.
Pe locul 19 la producţia de carne de bovine
În prezent, România se clasează pe locul 19 în Europa, cu o producţie de carne de bovine de 28.800 tone, peste acest nivel situându-se, printre altele, Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie, care depăşesc producţia de carne de bovine cu niveluri cuprinse între plus 30,6 ori (Marea Britanie) şi 51,3 ori (Franţa).
Aceeaşi tendinţă de diminuare se întâlneşte şi la nivelul efectivelor de vaci de lapte care, în România, în anul 2012, s-au diminuat cu 28,5% faţă de 2005.
Din acest punct de vedere, anul trecut, România ocupa locul 7, fiind depăşită de Germania, Franţa, Polonia, Italia, Marea Britanie şi Olanda. sursa: Agerpres