Adama
Vinasa Rompak

CNDP la bovine: persoanele fizice rămân cu 150 lei/cap de animal

Publicat: 26 februarie 2014 - 12:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Din cei 430 lei/cap de animal la bovine, fermierii mai rămân doar cu 150 lei în mână după ce plătesc toate taxele şi cheltuielile cu COP şi Cartea de rasă, spune Mircea Ciurea, administratorul Cooperativei Someş-Arieş.

Cooperativa Someş-Arieş din judeţul Cluj efectuează COP la bovine în patru judeţe: Cluj, Mureş, Bihor şi Timiş. Efectivul înscris până acum în COP se apropie de 9.000 de capete, din care peste 2.000 de capete sunt deţinute de persoane fizice, care trebuie să plătească integral costul COP, spune Mircea Ciurea, administratorul Cooperativei.

Calculul pe care îl face acesta este următorul: COP costă 120 lei plus TVA, iar înscrierea în Cartea de Rasă - 20 lei plus TVA. Cu impozitul pe norme de venit, de 96 lei pe cap de animal, pe care trebuie să îl achite, crescătorii de bovine persoane fizice mai rămân, din subvenţia de 430 de lei pe cap de animal, cu doar 150 de lei pe cap de animal, ceea ce este „o nedreptate”, spune Ciurea, care nu ezită să acuze conducerea FCBR că nu a insistat mai mult în relaţia cu autorităţile pentru sprijinirea crescătorilor de bovine persoane fizice care au această problemă.

Fermierii clujeni se reorganizează?
Membrii Asociaţiei Fermierilor Crescători de Bovine din Cluj vor să plece din FCBR, nemulţumiţi că nu le sunt reprezentate interesele, susţine Mircea Ciurea, crescător de bovine din Cluj şi administratorul Cooperativei Someş-Arieş.
Decizia ar putea fi luată la Adunarea Generală a Asociaţiei, din 28 februarie 2014. „Noi, cooperativele, şi mai sunt fermieri din zona noastră din sectorul vegetal, care vrem să constituim o nouă organizaţie”, a spus Ciurea, scurt şi evaziv, despre planurile membrilor Asociaţiei.

Mai multe detalii puteţi citi în revista Ferma - februarie 2014!

Vizualizat: 4718 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

APIA vă anunță ASTĂZI să vă verificați conturile! Noi plăți APIA!

10 decembrie 2024 - 09:23

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 09 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 86.876.021,88 euro (432.236.764,28 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 414.753 fermieri, astfel:

Subvenția APIA de maxim 248 euro/animal plătită săptămâna asta crescătorilor de vaci!

Subvenția APIA de maxim 248 euro/animal plătită săptămâna asta crescătorilor de vaci!

10 decembrie 2024 - 07:52

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început din 2 decembrie 2024 plățile finale aferente acestui an. Astfel, pe lista de plată se adaugă și subvențiile APIA care nu au fost incluse la avansul APIA. PD-08 - Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, ecoschemă așteptată de crescătorii care au bifat-o pe cererea de plată.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii