Gheorghe Dan Neaţă, fost director general ANARZ, specialist în reproducţie şi selecţie animală, consultant pe probleme de ameliorare a geneticii în cadrul Holstein RO
2011 a fost un an destul de bun, în care am realizat multe în plan profesional, legat de implementarea programelor pentru externalizarea serviciilor de control oficial în sistem privat şi pentru conducerea Cărţilor de Rasă, am reuşit pentru Asociaţia Holstein România să implementăm un sistem de înregistrare a datelor unic, probabil în Europa Centrală şi de Est, şi un laborator pentru analize complete.
Pentru zootehnie, în general, nu este un an deosebit, pentru că oamenii încă nu au înţeles care este menirea crescătorilor şi a asociaţiilor de profil pentru a promova ideile care li se cer de către concurenţii lor din Uniunea Europeană.
Oamenii încă sunt nedumeriţi şi nu deţin un ghid după care să se orienteze ca să poată intra în competiţia care este destul de acerbă. De aceea cred că îi va aştepta vremuri foarte grele după 2013.
2012 se anunţă a fi un an foarte greu. Personal nu cred acest lucru. În decursul vieţii mele am mai trecut prin asemenea momente grele, dar cred că agricultorii se pot mobiliza exemplar pentru a trece peste această criză. România încă mai are posibilităţi de a face agricultură diversificată. Oamenii trebuie să înţeleagă că în momente de criză şi în momente grele trebuie să diversifice producţia. Acesta este sfatul meu.
Pentru România, singura problemă pentru care îmi fac griji este seceta din toamnă.
În unele zone ale ţării nici nu s-a însămânţat – în special în zona de Sud, sau cerealele de toamnă s-au însămânţat în afara epocii optime.
Dacă nu va ninge, şi în majoritatea regiunilor nu a nins până acum, va fi o problemă şi pentru culturile de primăvară. Lipsa umidităţii din sol cumulată cu lipsa sistemului de irigaţii va fi o problemă majoră.
Dacă ne referim la zootehnie, şi în special la artileria grea a zootehniei – vaca de lapte –culturile din toamnă care prefigurau o bază furajeră bună deja sunt compromise.
În prag de An Nou, le doresc sănătate tuturor cititorilor revistei Ferma. Colegilor mei de breaslă le doresc să citească Ferma cu multă atenţie, pentru că aici sunt articole foarte interesante pentru ei, care să le împrospăteze o parte din cunoştinţele pe care nu le-au mai folosit după terminarea studiilor.
Ferma este cea mai completă revistă agricolă care se scrie în România, la ora actuală. Şi n-o spun de complezenţă, o spune unul care citeşte cu atenţie literatura de specialitate şi presa de specialitate. Ferma este o revistă importantă pentru fermieri şi nu-şi dezmite numele.