Adama
Vinasa Rompak
AGRICOVER

Costel Caraş: Micii crescători de animale nu au viitor!

Publicat: 29 iunie 2014 - 22:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Cunoscutul crescător de animale Costel Caraş, din judeţul Ilfov este nemulţumit de ceea ce se întâmplă în sectorul laptelui şi consideră că este timpul fermelor de carne, în timp ce multe exploataţii cu vaci cu lapte îşi vor închide porţile. 

„Situaţia va fi din ce în ce mai dificilă pentru crescătorul de vaci de lapte. Cred că cei pe carne se vor dezvolta, vor începe să crească în pondere, dar în sectorul lapte va fi foarte dificil să rezişti. Eu nu văd un viitor foarte roz, nu cred că vor mai rezista foarte multe ferme, doar exploataţiile foarte mari cu posibilităţi financiare. Fermele clasice, de familie, cu efective mici de până la 100 de capete de animale, se vor închide”, declară fermierul.

Preţ mic la lapte
Fermierul şi-a argumentat punctul de vedere referidu-se la preţurile care nu stimulează şi nici nu oferă satisfacţia şi motivaţia efortului depus de crescătorii de animale. „Una din cauze este că preţul lapsustelui a ajuns aproape egal cu preţul de vânzare la ora asta; mă refer la cei care produc lapte în cantităţi suficient de mari. La restul, nici măcar nu acoperă preţul de cost, iar un preţ de cost real nu a făcut nimeni până acuma, mă refer la fermierii mici care nu includ munca. Micii crescători de animale nu au viitor”, susţine Costel Caraş.

costel-caras_b

Import din Ungaria
În continuare, Caraş aduce în discuţie cazul de la Olympus - Braşov, unde s-a realizat o modernă unitate de procesare a laptelui şi conducerea fabricii nu mai vrea să preia laptele de la fermierii din jur. Crescătorii de animale au investit şi au adus animale de rasă foarte bune, au făcut eforturi şi li s-a spus că nu le mai ia lapte pentru industrializare, potrivit lui Caraş. „Am câţiva colegi, la Braşov, care au nişte ferme foarte bune! Şi sunt nişte oameni de afaceri greci care au făcut investiţii într-o unitate de procesare importantă. Ei bine, directorul de acolo este un cetăţean din Ungaria care pur şi simplu a renunţat să mai preia laptele de la fermele situate la câţiva kilometri de jur-împrejur, pentru a aduce din Ungaria. Conducerea fabricii le-a trimis adrese crescătorilor de animale prin care i-a anunţat că micşorează preţul de achiziţie. Şi asta în condiţiile în care există semnate contracte cu clauze clare! Cu alte cuvinte, li s-a spus: «Nu mă mai interesează, aduc lapte din Ungaria!» Şi gata!”, ne-a declarat Caraş.

Mai multe detalii despre situaţia din sectorul zootehnic puteţi citi în revista Ferma – iunie 2014!

Scrie-ne la Vocea fermierului!
Ai nevoie de lămuriri legate de plata subvenţiilor, soluţii de finanţare, costuri şi beneficii? Ai reuşit să obţii recolte bogate sau, dimpotrivă, ai înregistrat pierderi mari? Deţii o fermă profitabilă sau eşti abia la început de drum?
Intră pe www.agroinfo.ro la secţiunea “Vocea fermierului” şi scrie-ne povestea, problema sau opinia ta! sau Dă click pe link-ul de mai jos şi scrie-ne părearea ta!

http://www.agroinfo.ro/cresterea-animalelor/vaci/costel-caras-micii-crescatori-de-animale-nu-au-viitor#comment

Precizare: aceste comentarii reprezintă opinii personale şi nu reflectă în mod necesar poziţia AgroInfo.

Vizualizat: 3370 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Mai mult lapte din import!

Mai mult lapte din import!

17 noiembrie 2024 - 21:19

Fabricile de lactate din România au procesat mai mult lapte de vacă în primele nouă luni din 2024, față de aceeași perioadă din 2023. Mai mult de jumătate din acest surplus a fost lapte din import.

Licitație de tauri și show măcelăresc la Zilele Aberdeen Angus în România 2024

Licitație de tauri și show măcelăresc la Zilele Aberdeen Angus în România 2024

17 iunie 2024 - 00:01

Ediția a III-a a evenimentului "Zilele Aberdeen Angus în România" se desfășoară în perioada 21-22 iunie 2024, în județul Mureș. Vezi programul evenimentului, pe zile.

Fermierii maghiari se roagă la Dumnezeu să NU ne trezim! Ce subvenții primesc pe litrul de lapte!

Fermierii maghiari se roagă la Dumnezeu să NU ne trezim! Ce subvenții primesc pe litrul de lapte!

16 iunie 2024 - 17:49

Principalele probleme pentru crescătorii de vaci de lapte din România sunt modul cum sunt direcționați banii către ferme și faptul că fermierii români sunt mai slab organizați decât cei din alte țări.

TOP 3 țări la producţia de lapte pe cap de vacă! Peste 18.000 litri de lapte de la o singură vacă!

TOP 3 țări la producţia de lapte pe cap de vacă! Peste 18.000 litri de lapte de la o singură vacă!

12 iunie 2024 - 23:58

Ţara cu cea mai mare producţie de lapte pe cap de vacă din lume a înregistrat, pe parcursul anului 2023, o producţie medie anuală de lapte de 12.265 kilograme pe cap de vacă.

Mai puțin lapte străin în România în 2023. Cât au scăzut importurile!

Mai puțin lapte străin în România în 2023. Cât au scăzut importurile!

18 decembrie 2023 - 13:51

Lapte din România versus lapte importat. Date oficiale: Cât lapte românesc și cât lapte de import au procesat fabricile de lactate din țara noastră în primele zece luni din 2023.

Trei procesatori de lapte din România, amendați cu aproape 3 milioane de euro de Consiliul Concurenței!

Trei procesatori de lapte din România, amendați cu aproape 3 milioane de euro de Consiliul Concurenței!

21 mai 2023 - 21:57

Președintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu, a explicat motivul pentru care insituția pe care o conduce a sancţionat companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, parte din grupul francez Lactalis, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 2,9 milioane euro.

Crește suma pentru porția zilnică de lapte distribuit elevilor!

Crește suma pentru porția zilnică de lapte distribuit elevilor!

16 noiembrie 2022 - 18:58

Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru implementarea Programului pentru şcoli al României, pentru anul școlar 2022-2023.

Date oficiale: România are cea mai mică producție de lapte pe cap de vacă din UE!

Date oficiale: România are cea mai mică producție de lapte pe cap de vacă din UE!

15 noiembrie 2022 - 14:08

Producția medie de lapte pe cap de vacă în România este sub jumătate din media UE și de trei ori mai mică decât în țările din Uniunea Europeană care conduc acest clasament, potrivit datelor publicate de Eurostat în luna noiembrie 2022. 

CALCUL: Cât costă creșterea bovinelor de carne în România! Pierderi de sute de lei pe cap de animal!

CALCUL: Cât costă creșterea bovinelor de carne în România! Pierderi de sute de lei pe cap de animal!

14 noiembrie 2022 - 16:28

Prețuri de producție și de vânzare bovine de carne în 2022. Fermierii români care cresc bovine de carne sunt în pragul falimentului și cer sprijin Guvernului și Ministerului Agriculturii.

Cooperativele crescătorilor de taurine strâng rândurile: Cine sunt noii membri ai UNCST BOVICOOP!

Cooperativele crescătorilor de taurine strâng rândurile: Cine sunt noii membri ai UNCST BOVICOOP!

27 septembrie 2022 - 23:55

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP anunță că și-a dublat numărul de membri după doar un an de la înființare și are un punct de lucru în București, în apropiere de  MADR.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Lintrac 130 - Un tractor cu totul special

Produs al companiei austriece Lindner, o afacere de familie care mizează pe o abordare mai degrabă exclusivistă decât pe producţia de masă (doar în jur de 1.800 de unităţi sunt produse anual, în funcţie de specificaţiile dorite de client), acest tractor înglobează o serie de inovaţii care îl fac extrem de atractiv.

Printre altele, dispune de o punte spate viratoare la un unghi de 20° (primul tractor standard de pe piaţă care este prevăzut cu un astfel de sistem), pentru o manevrabilitate sporită, şi are capacitatea de a lucra în pante extreme, cu o înclinaţie de până la 60%. Puntea faţă poate fi coborâtă sau ridicată pentru a se obţine o copiere precisă a terenului de către implementele utilizate. În plus, cu ajutorul tehnologiei TracLink, recunoaşterea implementelor se face în mod automat, fără intervenţia operatorului, iar debitele sistemelor hidraulice, turaţiile motorului şi ale prizei de forţă, precum şi modurile de conducere sunt setate automat.

Tractorul este comercializat în România de către Zetor (0357 440 500)

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Aşa o fi?

Aşa o fi?
Dacă soţul este gelos, înseamnă că te iubeşte Detalii