Sindicatul Crescătorilor de Taurine din România (SCTR) şi Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) organizează miercuri 10 iunie 2009, între orele 11.00 şi 16.00 un miting în Bucureşti, protestând astfel faţă de indiferenţa autorităţilor cu privire la situaţia dezastruoasă în care se află sectorul creşterii bovinelor şi al producerii de lapte din România în acest moment.
Protestele se vor desfăşura simultan în trei locaţii, astfel:
1. În Piaţa Constituţiei, în faţa clădirii Parlamentului (Casa Poporului) cu utilaje agricole, animale şi 4.000 de fermieri
2. În Piaţa Victoriei, în faţa Palatului Victoria cu 1.000 de fermieri şi recuzită
3. În faţa Ministerului Agriculturii cu 100 fermieri şi surprize
“În urma întâlnirilor de la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor, de la Comisia de Agricultură a Senatului, de la Ministerul Agriculturii, în urma demersurilor pe care le-am făcut la toate instituţiile cu obligaţii sau interes în domeniul bunăstării şi siguranţei alimentare a cetăţenilor României, printre care amintim: Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Consiliul Concurenţei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Serviciul Român de Informaţii, Preşedenţie, am constatat cu stupefacţie că toate problemele extrem de grave pe care le-am ridicat nu-şi pot găsi rezolvare, că Statul Român, prin instituţiile sale, nu mai poate proteja, în noul context european, fermierii şi producţia agricolă din România.
Primul Ministru declara (în campanie electorală binenteles) că România, dintr-o ţară net importatoare de produse alimentare va deveni o ţară exportatoare de produse alimentare, probabil în urma politicii înţelepte a coaliţiei PDL şi PSD PC care va urma întotdeauna după alegeri, în condiţiile în care fermierii aruncă zeci de tone de lapte pe şanţ, duc animalele la abator că nu le mai pot întreţine, îşi pierd casele şi agoniseala pentru că au accesat programe SAPARD şi acum nu mai pot rambursa creditele, în condiţiile în care fermierii asistă neputincioşi cum laptele şi produsele lactate importate se vând la preţuri de vis în supermarketuri, în condiţiile în care.....”, se precizează în comunicatul semnat de Costel Caraş, preşedintele SCTR.