Reducerea TVA la 9% pentru lapte şi produsele lactate nu a fost luată în considerare în dezbaterea noului Cod fiscal. Acest lucru va fi posibil după ce fermierii şi procesatorii vor ajunge la un consens, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov.
„Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului Fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru. Au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. Există mai multe posibilităţi şi, în următoarea prezentare a Codului, dar şi în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent”, a explicat Vâlcov.
În context, ministrul Finanţelor a precizat că impactul bugetar nu va fi unul foarte mare. „Impactul bugetar nu este foarte mare, dar nu vrem să creăm în piaţă aceste dezechilibre şi contre între diferiţi actori. În momentul în care vom avea un consens, aşa cum am avut la carne şi celelalte produse, vom lua în considerare această propunere. Până atunci, nu ar fi corect să facem acest lucru”, a subliniat şeful de la Finanţe.
Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, aflat în dezbatere publică, cota standard de TVA urmează să scadă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, pentru carne, legume, peşte şi fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.
Iată cine a propus reducerea TVA în sector!
Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a transmis, joi, o scrisoare către ministerele Finanţelor şi Agriculturii, dar şi la Parlament, în care solicită reducerea TVA la 9% şi la lapte şi produse lactate, considerând discriminatorie scăderea taxei doar pentru unele alimente.
De asemenea, Federațiile ProAgro și Romalimenta au anunţat că vor propune Ministerului Finanțelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% și pentru lapte și produse din lapte, alături de carne, produse din carne și legume-fructe. Anunţul a fost făcut de președintele Federației Naționale Pro Agro, Alex Jurconi. „Noi o să facem propunerea către MFP astfel încât reducerea TVA să se aplice pe tot lanțul, de la furaje la produse ambalate, începând cu sectorul cărnii și al produselor din carne, lapte și produse din lapte și legume-fructe. Vom trimite propunerea noastră destul de nuanțată de la furaje, animale și păsări vii, ouă, carne, carne preparată, produse din carne, carne conservată, pește și produse din pește etc. Cred că Ministerul Finanțelor are toate datele și nu mai trebuie niciun studiu în această privință. Au tot ce le trebuie ca să analizeze impactul, au dimensionat foarte corect cu cifre apropiate de ale noastre și pe care noi le făceam pseudo-empiric”, a menționat Jurconi.