Camera Agricolă Galaţi investeşte peste 130.000 de lei într-un proiect care are drept scop relansarea pisciculturii la nivelul judeţului şi crearea de unităţi economice care să se ocupe de prelucrarea peştelui.
Proiectul vizează zona pescărească Lunca Prutului Inferior - Dunărea Inferioară mila 76, iar în acest sens va fi creat un Grup de lucru pentru gestionarea fondului piscicol. Zona cuprinde localităţile Cavadineşti, Suceveni, Oancea, Vlădeşti, Măstăcani, Folteşti, Frumuşiţa Tuluceşti, dar şi cartierul Valea Oraşului din municipiul Galaţi şi faleza Dunării de la vărsarea Siretului până la mila 76.
„Comunităţile pescăreşti reprezintă o pondere importantă a populaţiei din zonă. Persoanele implicate în activitatea de pescuit comercial în ape interioare ca PFA-uri, AF-uri şi pescuit ştiinţific reprezintă 27,40% din persoane în mediul privat şi 14,58% din total populaţie ocupată”, a declarat Floricel Dima, directorul Camerei Agricole Galaţi. Suprafaţa totală a zonei piscicole este de 614,89 de kilometri pătraţi, iar în vecinătatea acesteia locuiesc nu mai puţin de 30.611 de persoane.
Potrivit acestuia în urma constituirii Grupului Local se doreşte menţinerea comunităţilor pescăreşti, diversificarea activităţilor acestora, crearea de locuri de muncă, dar şi creşterea nivelului de trai şi a atractivităţii zonelor pescăreşti prin implementarea unei strategii de dezvoltare locală.
sursa: adevarul.ro