Anul trecut, producţia zootehnică a totalizat peste 25 de miliarde de lei, respectiv 36,7% din valoarea totală a producţiei agricole, a declarat Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit acestuia, zootehnia este un sector deosebit de important pentru industria agroalimentară românească. „Industria alimentară este un sector important în condiţiile în care aduce profit şi plus valoare la nivel naţional. Sectorul de zootehnie a fost în 2013 de peste 25 de miliarde de lei, adică 36,7% din valoarea producţiei agricole. Efectivele de animale au crescut în perioada 2011-2013 cu 7% la porcine, 12% la bovine şi cu 3% la păsări, în timp ce producţia de carne s-a majorat cu 12,5% la vită, cu 7% la porc şi cu 12,6% la pasăre”, a spus Morărescu.
Conform datelor prezentate de acesta, exportul de carne în perioada menţionată a cunoscut o creştere cu 600% la carnea de porc, până la 24.000 de tone, cu 14% la bovine (39.000 de tone) şi un plus de 11% la carnea de pasăre (65.000 de tone). Comerţul cu carne de porc refrigerată s-a cifrat, până la 1 iulie 2014, la 80.000 de tone, fiind în valoare de 145 de milioane de euro, iar exportul reprezintă 30.000 tone, în valoare de 70 de milioane de euro.
Morărescu a mai arătat că MADR a alocat mai multe măsuri în noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, prin care vizează dezvoltarea industriei alimentare şi, implicit, a sectorului de carne şi preparate din carne, în condiţiile în care aportul acestei industrii la PIB a fost de 6,2% în anul 2012.
Mai puţină carne de pasăre în 2014
În acelaşi timp, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) a anunţat că 2014 a fost primul an din ultimii zece în care avicultura nu a înregistrat creşteri de producţie.
„Până la finele lunii august, importurile de carne de pasăre au crescut cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar exporturile au scăzut cu 10%. Acest lucru arată o creştere a ofertei pe piaţa internă în cifre absolute cu 35.000 tone, iar în procente cu 15%, dar şi o scădere a preţurilor la poarta fermei între 12 şi 15%. Fermierii români, în această perioadă legată de embargoul cu Rusia, au pierdut bani la poarta fermei pentru că le-au scăzut preţurile. Numai la o reducere de preţ de 10%, pierderea este de 30 de milioane de euro. (...) Este primul an din ultimii 10 când sectorul avicol nu a înregistrat creştere de producţie, în condiţiile în care ne-am obişnuit să creştem cu 7 - 8 procente pe an”, a spus preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, la un seminar organizat de revista de specialitate Industria Cărnii.ro.