România poate relua comerţul intracomunitar cu carne şi produse din carne de porc, începând de joi, 26 ianuarie 2012, decizia fiind publicată miercuri seara în Jurnalul oficial al Comisiei Europene (CE), a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.
După şapte ani de interdicţie a exportului de porci, Uniunea Europeană revine asupra măsurii şi ne dă „verde”. Deşi această decizie este, după părerea mea, una extrem de importantă, presa şi oficialii nu îi acordă atenţia cuvenită.
Patronatul Român al Cărnii de Porc (PRCP) are ca prioritate anul acesta elaborarea unei strategii de dezvoltare în scopul reducerii dependenţei de importuri.
Ioan Ladoşi, preşedinte al Patronatului Român al Cărnii de Porc: Cum a fost 2011, care sunt aşteptările pentru 2012
Autorităţile sanitar-veterinare avertizează consumatorii asupra pericolului de infestare cu trichineloză la porcii sacrificaţi pentru Crăciun şi insistă ca oamenii să facă analizele de laborator pentru depistarea parazitului.
România este autorizată să comercializeze şi să exporte carnea de porc pe piaţa intracomunitară şi în ţările terţe, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România este autorizată să comercializeze şi să exporte carnea de porc pe piaţa intracomunitară şi în ţările terţe, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Peste 2000 de probe de sânge au fost recoltate de la porcii de pe raza judeţului Suceava pentru testarea de pestă porcină clasică, rezultatul fiind negativ, a declarat Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava.
Reluarea exporturilor de carne de porc din România către ţările din Uniunea Europeană va majora cu 20% cifra de afaceri a companiei CarmOlimp în 2012, potrivit unui comunicat de presă al societăţii.
Odată cu obţinerea acordului Comisiei Europene de a relua exporturile de carne de porc pe piaţa comunitară, potenţialul de export al României ar putea fi de cel puţin 100.000 de tone carne de porc, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.