În februarie 2015, numărul porcinelor sacrificate a scăzut cu 17,9%, iar cel al păsărilor cu 13,21%, faţă de luna precedentă, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Astfel, în februarie numărul porcinelor sacrificate s-a ridicat la 312.000, iar cel al păsărilor la 17,212 milioane. Pe de altă parte, s-au înregistrat scăderi şi în ceea ce priveşte comparaţia cu aceeaşi lună de anul precedent, numărul porcinelor fiind mai mic cu 7,96%, iar cel al păsărilor cu 2,14%. Referitor la greutatea în carcasă, la porcine aceasta a fost de 25.333 tone (-19% faţă de ianuarie), iar la păsări de 27.807 tone (-15,59%).
Numărul bovinelor sacrificate se ridica la 38.000
Potrivit INS, numărul bovinelor sacrificate se ridica la 38.000, la finalul lunii februarie, fiind mai mare cu 2,7% faţă de luna precedentă, şi la acelaşi nivel cu aceeaşi perioadă din 2014. De asemenea, 99.000 de ovine şi caprine au fost sacrificate, cu 10% mai multe decât în ianuarie şi cu 23,75% faţă de februarie 2014. sursa: Agerpres