Producătorii de carne cer aplicarea cotei de 9% pentru TVA la carne şi preparate din carne începând din acest an. Aceştia susţin că demersul ar fi singura modalitate de relansare a sectorului, dar şi de diminuare a preţului la raft pentru carne şi preparate din carne.
„Asociaţia Română a Cărnii, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România salută decizia Guvernului României de introducere în noul Cod Fiscal a cotei de TVA de 9% pentru alimentele de bază, inclusiv pentru carne şi preparate din carne. Din nefericire, reducerea TVA de la 24% la 20% în cursul anului 2015 şi aplicarea cotei de 9% la carne şi preparate din carne începând cu 1 ianuarie 2016, nu va rezolva problemele stringente cu care se confruntă companiile din aceste domenii de activitate”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată de cele trei patronate premierului Victor Ponta.
Potrivit acestora, aplicarea cotei de 9% pentru TVA la carne şi preparate din carne în cursul acestui an ar fi singura modalitate de relansare a sectorului şi de diminuare a preţului la raft pentru carne şi preparate din carne. „Introducerea cotei de 20% înaintea celei de 9% nu va reduce absolut deloc preţul cărnii şi al preparatelor din carne în magazine. Mai mult decât atât, o reducere de doar 4% nu va aduce încasările la bugetul de stat din reducerea evaziunii fiscale pe care noi, cei ce am militat şi milităm în continuare pentru cota de 9% pentru carne şi preparate din carne începând cu anul 2015, le-am estimat încă de la declanşarea campaniei 'Taie TVA”, se precizează în documentul citat de Agerpres.
Proiectul de Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi la 18% la 1 ianuarie 2018, dar şi a cotei pentru produsele alimentare de bază la 9% de la 1 ianuarie 2016.