Peste 170.000 de miei şi iezi vor fi sacrificaţi în Buzău, de sărbătorile pascale, cu 20 la sută mai mult decât anul trecut, iar pentru această tradiţie au fost autorizate cinci abatoare şi două centre volante.
De luni, 9 aprilie 2012, crescătorii de ovine şi caprine pot solicita prima pe cap de animal aferentă acestui an, însă nu înainte ca asociaţiile de profil care vor viza cererile beneficiarilor să depună la sediile APIA documente justificative.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să cumpere carnea şi organele de miel numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate, întrucât există pericolul substituirii acestor cărnuri cu cea de câine.
România se situează pe locul al doilea în Europa din punct de vedere al efectivelor de oi, iar în acest an va exporta numai din judeţul Sibiu 400.000 de miei, adică 80 % din total, majoritatea spre vestul Europei, dar şi spre ţări arabe.
Preţul unui kilogram de carne de miel va ajunge înainte de Paşte la maxim 25 de lei, iar un kilogram de telemea de oaie din Mărginimea Sibiului va costa maxim 20 de lei atât în pieţele din Sibiu, cât şi în cele din Bucureşti.
În judeţul Sibiu, mieii şi telemeaua eco, cei mai căutaţi înainte de Paşte, se vor comercializa duminică, 1 aprilie, la Expoziţia de ovine crescute ecologic, cu vânzare prin licitaţie, şi la Târgul de produse Tradiţionale şi Ecologice din Regiunea Hârtibaciului.
În judeţul Sibiu, aproximativ 70.000 de miei vor fi sacrificaţi de Paşte, marea majoritate, circa 60.000, în gospodăriile oierilor sibieni, conform unui raport prezentat recent la Colegiul Prefectural, de conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
Carnea de miel nu va lipsi nici în acest an de pe masa românilor, în perioada Sărbătorilor Pascale, chiar dacă preţurile vor fi prohibitive pentru cei mai mulţi consumatori, dar şi pentru exportatori, care se plâng că producătorii sunt hotărâţi “să nu lase la preţ” mai jos de 13 lei pe kg în viu şi 25 de lei pe kg în carcasă.
Începând de astăzi, 26 martie 2012, Ionică Nechifor nu mai ocupă funcţia de Secretar General al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Romovis 10 Mai 2006”. Totodată, este posibilă şi retragerea Asociaţiei Moldoovis Botoşani din Federaţie.
Circa 25.000 de miei vor fi sacrificaţi în preajma Sărbătorilor Pascale la abatorul de ovine din Hereclean, potrivit estimărilor lui Ioan Dărăban, preşedintele Consiliului de Administraţie al Cooperativei Agricole Transilvania Ovicarn (CATO) care deţine acest abator.