Conducerea Asociaţiei crescătorilor de oi şi capre "Păstorul", din judeţul Bihor, organizaţie afiliată Federaţiei Romovis, i-a transmis noului Ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, nemulţumirile crescătorilor de animale faţă de condiţiile de eligibilitate pentru acordarea CNDP la speciile ovine şi caprine în 2012.
În satul românesc Stamiţa din Valea Timocului, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români vlahi, a început Festivalul dedicat oieritului „Baciada”, manifestare organizată de Primăria comunei Petrovăţ.
Ovinele şi caprinele născute în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2009 trebuie identificate cu două crotalii simple pentru a fi considerate eligibile la plata CNDP în acest an. În lipsa crotaliilor, fermierii trebuie să facă dovada comandării şi achitării contravalorii celui de-al doilea mijloc de identificare.
Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Botoşani - Moldoovis în colaborare cu SCDOC Popăuţi, DADR Botoşani, Camera Agricolă Botoşani şi ACT Bovilact organizează, pe data de 13 mai 2012, Târgul Expoziţional de miei, pielicele şi produse tradiţionale, ediţia a VII –a.
Crescătorii de ovine şi caprine mai au la dispoziţie doar două săptămâni pentru a solicita prima pe cap de animal aferenta acestui an.
Cea de-a şaptea ediţie a Târgului de miei, pielicele şi produse tradiţionale va avea loc pe 13 mai, la Botoşani.
Mai mult de jumătate din efectivul naţional de oi şi capre născute în 2008 şi 2009 ar putea fi exlus de la plata CNDP în 2012 dacă nu au fost identificate cu două crotalii simple
APIA a publicat pe site-ul instituţiei lista definitivă cu asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine care pot viza cererile solicitanţilor primei pe cap de animal în 2012.
În trei dintre pieţele din municipiul Constanţa care sunt administrate de municipalitate şi unde preţul maxim impus este de 21,9 lei pe kilogram, numărul mieilor vânduţi a început să crească în condiţiile în care preţurile au început să scadă, ajungând până la 18 lei kilogramul.
Cu prilejul Sărbătorilor de Paşte, circa 50.000 de miei vor ajunge pe mesele teleormănenilor, a declarat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Teleorman, Marius Stan.