Prima întâlnire a Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România “Romovis” cu noul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a fost programată vineri, 24 februarie a.c..
“Sperăm că noul ministru va înţelege priorităţile noastre, având în vedere că avem un sector care trezeşte din ce în ce mai mult interesul UE şi al ţărilor arabe pentru producţiile pe care le avem noi în România la ovine. De aici înainte ne dorim să finalizeze într-un mod favorabil ce a mai rămas din Politica Agricolă Comună până în 2014 şi să gândească foarte serios o strategie a sectorului ovin în concordanţă cu Regulamentele Europene şi cu PAC în perioada 2014 - 2020, în aşa fel încât să nu mai umblăm de la an la an cu cârpeli, ci să avem câteva linii trasate, astfel încât oricine vine la guvernare să nu se abată de la ele, doar să aducă îmbunătăţiri”, sunt câteva dintre aşteptările de la noua conducere a MADR pe care ni le-a comunicat Ionică Nechifor, secretar general al Federaţiei Romovis.
Ameliorarea fondului genetic la ovine este o prioritate. “Trebuie să ne adaptăm din mers, să creăm acele rase de carne româneşti, în prezent avem doar Merinosul de Palas. Avem nevoie de animale valoroase şi de ferme de elită furnizoare de masculi de reproducţie pe piaţa internă şi externă chiar, să nu fim nevoiţi să aducem berbeci reproducători din afară”, a mai spus Nechifor.
Mii de fermieri, cu subvenţiile blocate
Prima urgenţă în discuţiile cu noul ministru al Agriculturii o constituie deblocarea subvenţiilor pentru cele câteva mii de fermieri care în 2008 aveau datorii la bugetul local în momentul depunerii cererilor la APIA. “Rezolvarea acestei probleme va fi testul noului ministru în relaţia cu organizaţiile profesionale ale crescătorilor de ovine şi caprine. Iniţial, aproximativ 25 mii de fermieri se aflau în situaţia de a returna banii şi de a li se bloca fondurile pe 2011. Între timp, cei mai mulţi şi-au clarificat situaţia.
Dar au mai rămas câteva mii de crescători la nivel naţional, cărora li s-a sistat plata subvenţiilor pe 2011 şi nu este exclus ca aceştia să iasă în stradă”, ne-a explicat Ionică Nechifor. În prezent, APIA a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi ca Agenţia de Plăţi să recupereze banii de la beneficiari, iar procesul este pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Până la o Hotărâre Judecătorească definitivă APIA nu mai face nici o plată către beneficiarii în cauză.
Sancţionarea fermierilor - măsură abuzivă şi neconstituţională
Articolul din Ordinul MADR privind modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine pentru anul 2008 care impunea declaraţia pe propria răspundere a solicitantului că nu are datorii la bugetul de stat/local a fost neconsituţional iar sancţionarea fermierilor este o măsură abuzivă, consideră Ionică Nechifor.
“Am avut nenumărate discuţii la Finanţe şi la Minister şi am demonstrat că măsura este abuzivă din două motive: anul fiscal se încheie la 31 decembrie, apoi fermierii şi-au asumat anumite penalităţi dacă au plătit mai târziu datoriile. Din punct de vedere juridic, nu pot fi sancţionaţi de două ori pentru aceeaşi problemă. Consider că fermierii au semnat în necunoştinţă de cauză acele declaraţii. Din 2011, acel articol a fost omis din lege pe motiv de neconstituţionalitate. La această dată, fermierii în cauză şi-au achitat datoriile”, a precizat Nechifor.
Până la o decizie definitivă a instanţei, reprezentanţii oierilor îi cer noului ministru al agriculturii să deblocheze plata CNDP aferent anului trecut pentru toţi beneficiarii.
Legea pajiştilor, blocată de anul electoral
Reprezentanţii oierilor vor cere explicaţii noului ministru pentru intenţia de a amâna aplicarea Legii pajiştilor. “Fiind an electoral, nimeni nu vrea să se certe cu nimeni. Noi în norme am vrut să aducem proceduri de lucru noi, pe care Ministerul Agriculturii le-a propus Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar cu care acesta din urmă n-a fost de acord”, consideră Nechifor.
Ba mai mult, motivele pentru care se amână legea nu sunt întemeiate. “Am propus ca acele contracte aflate în derulare şi care sunt bine realizate să fie doar reînnoite, iar celelalte să fie reglementate, astfel încât legea să poată fi aplicată de anul acesta. Evident că presupunea şi refacerea acelor contracte încheiate în 2011 între consiliile locale şi asociaţiile constituite în jurul primăriilor, ceea ce ar fi deranjat. În ceea ce priveşte blocajul implementării schemelor de plăți pe suprafață, de agromediu sau pentru zonele defavorizate, pentru anul 2012, motivaţia este neîntemeiată întrucât proiectele pe agromediu se pot prelua odată cu concesiunea, deci nu se pierd”, a explicat Ionică Nechifor.
Federația ”Romovis” reunește 51 de asociații județene ale crescătorilor de ovine și caprine din România.