Propunerea de a înfiinţa o Confederaţie a oierilor a fost anunţată la Sibiu, în şedinţa de lucru organizată de Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine in data de 14 ianuarie a.c.
Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, condus de Marcel Andrei, i-a convocat la întâlnire pe preşedinţii tuturor structurilor asociative ale crescătorilor de ovine din România. Pe lista discuţiilor s-a înscris şi constituirea comisiilor şi a structurilor de lucru şi de acţiune la nivel naţional, precum şi organizarea structurilor de acţiune judeţene.
“A merge în mod unitar la minister este corect, dar să se facă o Confederaţie: patru federaţii, patru preşedinţi, dacă se poate face un statut, dacă nu un protocol. Al cincilea membru să fie preşedintele de sindicat”, a propus Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealul Negru”, asociaţie membră a Federaţiei Oierilor de Munte din România.
În România există patru federaţii ale oierilor: Federaţia Oierilor de Munte din România, Federaţia Romovis, Federaţia interprofesională ProOvis şi Federaţia Crescătorilor de Bovine, Caprine, Ecvine şi Ovine Dobrogea. La întâlnirea de lucru de la Sibiu participarea cea mai numeroasă au avut-o asociaţiile grupate în FOM, în timp ce reprezentanţii crescătorilor de oi dobrogeni au lipsit cu desăvârşire.
În final, adunarea de la Sibiu a desemnat un grup de lucru din partea Sindicatului, care să participe la discuţiile din MADR alături de delegaţiile reprezentative ale fiecărei Federaţii a oierilor din România. Echipa aleasă de Sindicat este formată din preşedintele Sindicatului şi patru membri ai structurii de conducere a SNCOCR, reprezentanţi ai Federaţiilor Romovis, ProOvis şi FOM.
Propunerea de a constitui o Confederaţie Naţională a fost agreată de majoritatea celor 40 de participanţi, urmând ca Sindicatul să mai organizeze o întâlnire de lucru în acest sens cu reprezentanţii Consiliului Director al tuturor celor patru federaţii ale oierilor din România.
Detalii despre intalnirea de la Sibiu cititi in editiile din luna februarie ale revistei Ferma.