Crescătorii de ovine din toată ţara se întâlnesc pe 21 şi 22 iulie 2016 la Păltiniş, în judeţul Sibiu. La întâlnire a confirmat prezenţa ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Federaţia Romovis, Federaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România, Federaţia ProOvis, Federaţia Caprirom şi Sindicatul Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România organizează pe 21 şi 22 iulie 2016, la Păltiniş, judeţul Sibiu, reuniunea ascoiaţiilor crescătorilor de ovine, cu tema „Păstoritul, tradiţie şi competitivitate”.
Pentru prima dată în 10 ani, orgabizaţiile din acest sector se întâlnesc în această formulă, în vederea reorganizării şi stabilirii de noi măsuri care să conducă oieritul la dezvoltarea durabilă şi de durată pentru a fi competitivi pe piaţa UE, precizează organizatorii.
La întânirea crescătorilor de ovine au confirmat prezenţa ministrul Achim Irimescu, precum şi reprezentanţi din conducerea APIA, ANSVSA, ANZ, Direcţia de politici în zootehnie din MADR.
Temele de discuţie anunţate sunt:
1. Restanţele financiare pe anul 2015;
2. Analiza sectorului ovin şi caprin din România, modul de organizare şi funcţionare în perioada 2016-2020 a formelor asociative recunoscute la nivel naţional;
3. Sprijinul cuplat în zootehnie (SCZ) în perioada 2017-2020;
4. Desemnarea unei delegaţii în vederea relaţionării, afilierii, asocierii cu LAPAR, organizaţie membră cu drepturi depline ELO (European Landowners Organisation) Bruxelles;
5. Discuţii privind modificarea legislaţiei privind relaţia medic veterinar, inspector ANZ, consilieri APIA – fermieri.
Evenimentul are loc la Hotel Rinne Păltiniş, începând cu ora 11.30.