O treime din ouăle produse în Europa nu vor îndeplini standardele de bunăstare ameliorate pentru găinile ouătoare, afectând fermierii din Marea Britanie care au investit milioane de lire sterline pentru a se conforma noilor reguli, au avertizat, mai mulţi deputaţi britanici, notează The Independent.
Cei ce respectă noile norme vor fi dezavantajaţi
Statele care au investit deja în aplicarea noii legislaţii pot suferi pierderi create de importurile de pe piaţa avicolă a produselor neadecvate.
Fermierii britanici au cheltuit 400 de milioane de lire sterline pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru găinile ouătoare, bani irosiţi în cazul în care ouăle vor fi importate din alte state ale UE ce nu respectă respetivele norme, a menţionat Comisia pentru mediu, alimentaţie şi dezvoltare rurală a legislativului britanic.
Producătorii britanici se vor afla, în plus, într-un dezavantaj concurenţial dacă ouă mai ieftine sau ilegale vor ajunge pe piaţa din Marea Britanie după intrarea în vigoare a noilor regulamente, în luna ianuarie. Noile reguli interzic folosirea cuştilor tradiţionale pentru găinile ouătoare în UE, standarde minime pentru cuştile „îmbunătăţite” oferind găinilor mai mult spaţiu.
Executivul UE, prea pasiv la nerespectarea legislaţiei
„Comisia Europeană încă nu realizează posibilul impact pe care nerespectarea acestei legislaţii îl va avea asupra producătorilor de ouă din Marea Britanie şi restul Europei. Fermierii britanici au cheltuit 400 de milioane de lire sterline pentru ameliorarea condiţiilor pentru găinile ouătoare şi aceşti bani vor fi pur şi simplu irosiţi, iar fermierii din Marea Britanie dezavantajaţi dacă produse mai ieftine, ilegale sau sub standarde pot fi importate de Marea Britanie din alte ţări membre ale UE”, a explicat Anna McIntosh, şefa Comisiei pentru mediu, alimentaţie şi dezvoltare rurală din parlamentul de la Londra.
Britanicii au făcut presiuni pentru ca Bruxellesul să dea dovadă de o mai mare fermitate faţă de ţările membre ce nu respectă standardele respective şi a prevenit tentativele din acest an ale altor state membre de a amâna intrarea în vigoare a noilor reguli, în luna ianuarie a anului viitor, adaugă sursa citată. „Industria avicolă din Marea Britanie a făcut eforturi şi investiţii substanţiale pentru a ameliora condiţiile găinilor ouătoare, iar acest lucru ar putea fi subminat dacă producătorii din alte ţări nu operează de asemenea schimbări. Cerem Comisiei Europene să ia măsuri pentru a se asigura că data limită ianuarie 2012 va fi respectată şi pentru a menţine presiunea în vederea asigurării bunăstării animalelor”, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului britanic pentru mediu (DEFRA).
sursa: Agerpres