Adama
AGRICOVER

Noi piețe pentru exportul animalelor: Premierul și ministrul Agriculturii vor negocia cu țările arabe noi contracte

Publicat: 29 aprilie 2015 - 20:29
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Victor Ponta și Daniel Constantin vor face o deplasare în câteva țări arabe, printre care se numără Qatar și Kuwait, spune ministrul Agriculturii.

Vom negocia noi contracte pentru zootehnie, declară Daniel Constantin. Scopul călătoriei întreprinsă în țările arabe de primul-ministru Victor Ponta și de ministrul Agriculturii este deschiderea de noi piețe  pentru exportul de animale vii, în special ovine.

De la începutul anului și până acum, în perioada declarată liberă de vectorii bluetongue au fost trimise în Libia două transporturi de ovine. Primul transport s-a efectuat pe 1 aprilie și au fost exportate 800.000 de capete de berbecuți, iar al doilea transport s-a făcut chiar în Săptămâna Mare și este vorba de 11.000 de capete. Săptămâna aceasta, liderii crescătorilor de ovine și conducerea ANSVSA au convenit asupra certificatelor de sănătate pentru exportul ovinelor în Iordania. Pe piața arabă sunt preferați berbecuții cu o greutate între 45 și 50 kg.

Vizualizat: 1826 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Exclusiv! 11.000 de berbecuți au plecat spre Libia în Săptămâna Mare

Exclusiv! 11.000 de berbecuți au plecat spre Libia în Săptămâna Mare

Săptămâna trecută, înainte de sărbătoarea Paștelui, un vapor încărcat cu 11.000 de berbecuți, proveniți de la fermele din România, a plecat din Portul Constanța spre Libia.

Exportul de berbecuți:Trei medici veterinari și un operator economic din Iordania sunt în Portul Constanța

Exportul de berbecuți:Trei medici veterinari și un operator economic din Iordania sunt în Portul Constanța

O delegație din Iordania, formată din trei medici veterinari și un operator economic, a sosit marți, 7 aprilie, în România. Echipa a avut, în prima zi, o întâlnire cu conducerea Ministerului Agriculturii și cu președintele ANSVSA, Dumitru Băiculescu.

Noi oportunităţi de export pentru zootehnia românească. Vezi ce pieţe de desfacere sunt vizate!

Noi oportunităţi de export pentru zootehnia românească. Vezi ce pieţe de desfacere sunt vizate!

Recent instalat în funcţia de preşedinte al ANSVSA, Dumitru Băiculescu susţine că deblocarea unor pieţe pentru exportul produselor alimentare româneşti este unul dintre cele mai importante obiective ale sale.

6-10 aprilie: Vine o delegație din Iordania să autorizeze exportul de berbecuți!

6-10 aprilie: Vine o delegație din Iordania să autorizeze exportul de berbecuți!

Crescătorii de ovine au fost informați că, în perioada 6 aprilie – 12 aprilie, Ministerul Agriculturii și ANSVSA așteaptă o delegație din Iordania care să autorizeze exportul de berbecuți către această țară.

Exclusiv! 800.000 de berbecuți au plecat spre Libia

Exclusiv! 800.000 de berbecuți au plecat spre Libia

800.000 de berbecuți au plecat aseară spre Libia, spune Dumitru Andreșoi, supranumit și regele ciobanilor din România.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență: Noi reguli micii fermieri, crescători animale! Calcul norma de venit!

Ordonanță de Urgență: Noi reguli micii fermieri, crescători animale! Calcul norma de venit!

26 noiembrie 2024 - 06:49

Ordonanța de Urgență nr. 128 din 7 noiembrie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și măsuri specifice pentru digitalizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vine cu noi reglementări pentru micii fermieri, crescători de animale, aplicabile începînd din ianuarie 2025.

Subvenție APIA de 100 euro/vacă la plată din 2 decembrie!

Subvenție APIA de 100 euro/vacă la plată din 2 decembrie!

26 noiembrie 2024 - 06:21

Pe lista plăților în avans nu au fost incluse toate schemele de plată de care beneficiază fermierii și crescătorii de animale în acest an. Astfel, la plățile finale, demarate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din data de 2 decembrie 2024. Una dintre subvențiile așteptate de crescătorii de vaci este PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

Ce-i salvează pe oierii din România! Prețul e bun și pot vinde ovine cu sutele!

24 noiembrie 2024 - 09:05

Ciobanii speră ca exportul să îi salveze. Odată cu scăderea puterii de cumpărare pe plan național, mulți crescători de oi au auzit că străinii, în special cei din zona arabă, plătesc bine și la timp, așa că și-au pus toată nădejdea în comerțul pe plan extern.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii