Știrea difuzată de Agroinfo despre medierea de ieri de la Ministerul Agriculturii, dintre Daniel Constantin și fermierii protestatari, a stârnit dezbateri. La conferința organizată de Mediafax, un expert în comunicare politică i-a citit ministrului știrea.
Daniel Constantin spune că e prima oară în mandatul său când fermierii organizează un protest. Luni am avut o întâlnire cu liderii sindicali ai fermierilor pentru a discuta mai multe probleme. Am întâlniri periodice cu fermierii. Luni (30 martie n.r.) le-am spus că discuțiile de la Ministerul Agriculurii sunt de trei ani și au fost constructive. Vom discuta de fiecare dată, dar nu pot să-i conving în al doisprezecelea ceas: Nu faceți grevă! De trei ani, de când sunt ministru, nu a fost nicio grevă. E bine din când în când să facem și astfel de acțiuni, ca să mai ieșim, să explicăm. În realitate, am discutat cu fermierii niște probleme pertinente.
O problemă care-i doare pe fermieri este plata ajutoarelor naționale tranzitorii la ovine, caprine și bovine. Am explicat foarte clar, e o chestiune care nu ține neapărat de Ministerul Agriculturii. Există fondurile necesare în buget, disponibile de la Ministerul de Finanțe. APIA este pregătită să facă plățile. A fost o problemă cu deținătorii bazei de date și cu interogarea bazei de date ANSVSA. Au fost rezolvate problemele pentru sectorul de ovine și caprine. Și deja s-au făcut plățile. Deci, până când vor ieși în stradă, pe 2 aprilie, dacă vor ieși, banii vor fi în conturile lor.
Fermierii din sectorul bovine trebuie să se înarmeze cu răbdare, mai au de așteptat ajutoarele naționale tranzitorii aferente anului trecut. Se lucrează la baza de date și în câteva zile sper să avem efectivele de animale. Fondurile sunt disponibile șI sunt chiar mai mari decât anul trecut, a adăugat Constantin.
Fermierii vor primi 955 de milioane de lei, sumă aprobată de Guvern pe 4 martie pentru plata ajutoarele naționale tranzitorii pentru 2014. Dacă subvenția la bovine a crescut, la ovine și caprine s-a diminuat, față de 2014, de la 38 de lei la 28 de lei.