ZILE SPECIALE PENTRU ZOOTEHNIA ROMÂNEASCĂ! În premieră pentru zootehnia din România, se va organiza prima licitaţie de bovine de carne Angus, anul acesta în cadrul târgului Agraria, desfăşurat în perioada 6-9 aprilie 2017, la Jucu, Jud. Cluj, Parcul Industrial TETAROM III.
Iată cum se va desfăşura Licitaţia!
Pe 7 aprilie 2017, va avea loc o prima parte a evenimentului, respectiv "Genetica, secretul unei afaceri de succes - Paradă Angus", consurs cu jurizare specializată, demonstraţii de bune practici în fermă.
“Sâmbătă, 8 aprilie vom începe ziua aflând cele mai importante informaţii despre dezvoltarea zootehniei în România, de la specialişti, autorităti, cum ar fi ANZ, MADR, ANSVSA si DSVSA Cluj. Ulterior vom avea un invitat special din România care ne va vorbi despre evoluţia şi dezvoltarea rasei Angus în România, trecut – prezent şi viitor cu accent pe importanţa geneticii într-oafacere cu bovine Angus şi un specialist internaţional care ne va deschide interesul povestindu-ne despre situaţia actuală a bovinelor Angus în Europa şi despre trendul de dezvoltare al acestei rase şi nu în ultimul rând despre nevoile clienţilor de carne de vită premium Angus”, anunţă organizatorii.
Licitaţia propriu-zisă nu se lasă aşteptată, aşadar nu întârziaţi! “Tot sâmbătă va avea loc şi momentul cheie al întregului nostru concept şi anume prima şi mult aşteptata licitaţie de bovine Angus, în cadrul căreia se vor licita bovinele din cadrul expoziţiei. La ora 11:30 vom deschide oficial licitaţia, iar moderatorul de licitaţie va începe prezentarea succesivă a animalelor în ring”, adaugă aceştia.
A doua jumătate a zilei va fi dedicată specialiştilor culinari şi împătimiţilor de carne de vită de calitate. Începând cu ora 13:30 va fi prezentat un moment spectaculos: un show măcelaresc oferit de specialişti în domeniu, care se va încheia cu un incediar show culinar cu preparate exclusive din carne de Angus oferit de un bucătar renumit din România.
Asociaţia Aberdeen Angus România este prima asociaţie din ţară acreditată pentru Controlul Oficial al Producţiei (COP) la bovinele de carne şi, în acelaşi timp, singura asociaţie din ţară acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus.