Efectivele de animale au înregistrat anul trecut scăderi semnificative, cea mai importantă fiind consemnată la numărul de bovine.
Astfel, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS), la 1 decembrie 2009 România deţinea 2,512 milioane capete de bovine, cu 6,4 la sută mai puţin faţă de aceeaşi dată a anului 2008, când erau înregistrate 2.684 de capete, în timp ce efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a evidenţiat o scădere de 4,3 la sută, la 1.569 de la 1.639.
De asemenea, numărul total de porcine s-a diminuat cu 6,2%, de la 6.174 la 5.793, iar efectivul matcă (scroafe de prăsilă) a scăzut cu 4,5%, la 359. În ceea ce priveşte numărul total de ovine şi caprine, datele INS arată că acesta era la 1 decembrie 2009 în creştere cu 2,9% (de la 9.780 la 10.059), iar efectivul matcă (oi, mioare şi capre) a crescut cu 2,8%, la 8.573. În schimb, numărul total al păsărilor a înregistrat o scădere de 0,6%, de la 84.373 la 83.843, iar efectivele de păsări ouătoare au scăzut cu 1,1%, de la 45.529 la 45.046.
Această statistică relevă faptul că, după creşteri consecutive ale efectivelor de bovine şi porcine, ajungând la sfârşitul anului 2006 la aproximativ 3 milioane capete bovine, respectiv la peste 6,8 milioane porcine, au urmat constant scăderi semnificative în anii 2007, 2008 şi 2009, la ambele specii.
Stăm bine la capitolul ovine şi caprine
La efectivele de bovine, România se afla la sfârşitul anului trecut pe locul 9 între statele Uniunii Europene, după Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Irlanda, Polonia şi Olanda. Totuşi, din punct de vedere al densităţii bovinelor la suta de hectare de teren, ţara noastră s-a situat printre ultimele, depăşind doar Ungaria şi Bulgaria.
În ceea ce priveşte efectivele de porcine de la sfârşitul anului trecut, România se afla pe locul opt în UE, după Germania, Spania, Franţa, Polonia, Danemarca, Olanda şi Italia, iar din punct de vedere al densităţii la 100 ha teren, era urmată de ţări precum Finlanda, Slovacia, Lituania, Grecia şi Bulgaria.
Referitor la efective de ovine şi caprine, România era pe locul patru în rândul statelor comunitare, după Spania, Marea Britanie şi Grecia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră se poziţiona după Grecia, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Italia şi Olanda.
Cercetarea INS a fost elaborată pe un eşantion reprezentativ de 60.016 exploataţii agricole, dintre care 2.428 exploataţii agricole cu personalitate juridică şi 57.588 exploataţii agricole individuale.