Crescătorii de păsări din România solicită ajutorul autorităţilor pentru a putea evita o majorare a preţurilor la carnea de pasăre cu cel puţin 15%, din cauza costurilor ridicate de producţie înregistrate în această perioadă.
“Sistemul avicol din România este în suferinţă din cauza preţurilor ridicate la furaje, care au crescut cu 25-30% în această perioadă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Furajele reprezintă 60% din costul cărnii de pasăre, iar crescătorii sunt nevoiţi să crească preţul cu cel puţin 15%, respectiv cu 1 leiukg carcasă, pentru a putea continua să funcţioneze. Dacă în prezent vindem la poarta fermei cu un preţ de 7,4 lei/kg carcasă, acesta ar trebui să crească la 8,4 lei, ceea ce înseamnă că va ajunge în piaţă la 11,5 lei/kg. Din păcate nu cred că puterea de cumpărare a românilor poate suporta o astfel de creştere, deşi tot ceea ce noi cumpărăm este în euro, respectiv cerealele, energia, gazele, dar în piaţă vindem în lei”, a declarat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.
Soluţia: Împărţirea TVA între stat şi producători
Preşedintele UCPR consideră că autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru menţinerea preţurilor în piaţă, dar şi pentru a-i ajuta pe producători, una dintre acestea fiind împărţirea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) între statul român şi producători.
“Propunerea noastră este de a lăsa o parte din TVA la producători, în condiţiile în care Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a aprobat reducerea TVA la alimente. Dacă vom dispune de un procent din TVA, ideal ar fi de 10%, consider că ar fi o măsură benefică, nu numai pentru producători pentru că şi-ar putea continua activitatea, ci şi pentru consumatori deoarece preţurile la carnea de pasăre ar rămâne neschimbate”, a explicat preşedintele UCPR.
Exporturile de carne de pasăre – în creştere
Potrivit acestuia, exporturile de produse avicole au înregistrat, în volum, o creştere cu 20% până la finele lunii iulie 2012, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în valoare, într-un procent mult mai mare. “Crescătorii vând la export circa 25% din producţie şi în special produse din carne de pui şi semipreparate cu valoare adăugată mare, înregistrând la finele lunii iulie o creştere cu 20% în volum, comparativ cu perioada similară din 2011. Din păcate, românii ajung să mănânce produse ieftine de o calitate inferioară, dar aduse din import”, a subliniat reprezentantul crescătorilor de păsări.
Potrivit statisticilor, 85% din exporturile crescătorilor români merg către ţările UE, iar 15% în Asia şi ţările arabe. Importurile provin în cea mai mare parte din ţările UE, iar în cantităţi mai mici, din Brazilia.
Ilie Van a adăugat că în primele şase luni din acest an a crescut şi producţia de carne de pasăre în viu, cu circa 8-10% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, până la 250.000 de tone, estimările pentru întregul an 2012 fiind de 440.000 - 450.000 de tone.
sursa: Agerpres