Fermierii care cresc animale și care solicită subvențiile pe cap de animal, ajutorul național tranzitoriu (ANT) și sprijinul cuplat, vor primi banii după data de 25 mai 2016, promite ministrul agriculturii.
Crescătorii de animale sunt programaţi pe data de 25 mai. Facem eforturi să-i aducem şi pe ei puţin în avans. Odată ce vor începe să curgă lucrurile, să spunem aşa, sperăm să reuşim. Sigur, avem şi veşti bune pe care vi le-am spus zilele trecute. Practic, de la 250 de euro pe cap de vacă, putem merge chiar la 500 de euro. Dacă mai este şi în zonă defavorizată, practic ajunge la 800 de euro. Practic, îi cumpărăm vaca de două ori, spune Achim Irimescu, ministrul agriculturii.
Ministrul agriculturii face referire la sprijinul cuplat pentru vacile de lapte. În cazul în care acest sprijin se dublează, pentru vitele de carne poate să ajungă la 600 euro/cap de animal.
Șeful de la Agricultură a anunțat și sprijinul cuplat pentru ovine și caprine: 16 euro/cap de ovină și caprină. În zona montană, defavorizată, în zonele cu constrângeri naturale la subvenție se adaugă și plățile compensatorii.
VEZI AICI HARTA CU PLĂȚILE COMPENSATORII ȘI VALOAREA ACESTORA!
Subvențiile pe cap de animal, ajutorul național tranzitoriu și sprijinul cuplat vor fi achitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) după 25 mai 2016!
Modulele de zootehnie cu care lucrează APIA pentru procesarea dosarelor vor fi funcționale abia după 27 aprilie 2016, spun surse de încredere din APIA centrală. De joi, 31 martie 2016, APIA a început să importe baza de date cu animale de la ANSVSA.
În prezent, este puțin neclar dacă fermierii care au animale, dar exploatează și teren vor primi subvenția pe suprafață. Ministrul agriculturii le-a promis crescătorilor de animale, după mai multe întâlniri cu liderii acestora, că APIA urmează să le vireze și lor banii aferenți subvenției pe suprafață începând din 8 aprilie 2016.
Cu toate acestea, în prima tranșă de fermieri români, deja pregătită pentru plata subvenției pe suprafață, nu ar fi și fermieri care solicită și subvenția pe cap de animal. În schimb, s-ar regăsi fermieri care solicită subvenția pe pășune, au animale în scopul asigurării încărcăturii necesare, dar pentru care nu cer subvenții. Așadar, și subvenția pe pășune ar urma să fie achitată de pe data de 8 aprilie 2016.