Două focare de boala limbii albastre au fost confirmate la nivelul judeţului Prahova, alte şapte suspiciuni fiind în analiză, autorităţile instituind o zonă de protecţie de o sută de kilometri în jurul focarului.
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat că până la acest moment au fost confirmate în judeţ două focare de boala limbii albastre, respectiv unul la o stână din Cărbuneşti şi un altul în localitatea Ariceştii Zeletin.
Este vorba despre şase animale afectate, respectiv cinci ovine şi o bovină, până la această oră nefiind înregistrat niciun deces în rândul animalelor cauzat de această boală. În judeţ mai sunt şapte suspiciuni de boala limbii albastre, la Slănic, Vărbilău, Poseşti, Starchiojd, Bătrâni, Surani şi Aluniş.
Gorj: Suspiciuni în opt localităţi
De asemenea, Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj derulează, în prezent, acţiuni de informare privind prevenirea şi combaterea bolii limbii albastre după ce în opt localităţi din judeţ au apărut suspiciuni de infectare a animalelor, a declarat miercuri directorul instituţiei, Ion Iliuţă.
“Avem suspiciuni de boala limbii albastre în opt localităţi din judeţ - Turceni, Borăscu, Turcineşti, Albeni, Prigoria, Berleşti, Roşia de Amaradia, Bustuchin. La nivel judeţean avem dispuşi toţi medicii, pe cinci centre, le explicăm oamenilor modul de prevenire şi combatere a bolii şi chiar rog toţi proprietarii de animale cărora li se pare suspectă starea de sănătate a animalelor să anunţe în cel mai scurt timp medicul veterinar sau să sune direct la Direcţie pentru ca noi să acţionăm în consecinţă”, a spus Iliuţă. Sursa: Agerpres