În Bulgaria se înregistrează, în prezent, focare de Bluetongue (Boala limbii albastre) şi nu de febră aftoasă (Foot and Mouth Disease), precizează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
ANSVSA: Nici una dintre aceste boli nu este periculoasă pentru om
„Chiar dacă ambele boli sunt virale şi au unele manifestări asemănătoare, există diferenţe în ceea ce priveşte speciile afectate, căile de transmitere, semnele clinice, măsurile de prevenire, control şi cele de combatere. Nici una dintre aceste boli nu constituie pericol pentru sănătatea omului”, arată un comunicat transmis de ANSVSA.
„Statele membre ale Uniunii Europene, dar şi statele membre al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE), deţin sisteme electronice de alertă, prin care, imediat ce un nou caz de boală la animale este confirmat, el este notificat simultan statelor membre. Astfel, fiecare stat îşi poate institui propriile măsuri pentru a preveni apariţia bolii respective pe teritoriul naţional.
Din acest punct de vedere, Bulgaria a notificat în ultima lună, către organismele internaţionale responsabile, doar focare de bluetongue”, mai precizează ANSVSA.
În urma primirii acestor notificări, ANSVSA a convocat Grupul Naţional de Experţi pentru Bluetongue, pentru a stabili măsurile care trebuie adoptate în vederea protejării efectivelor de rumegătoare din România.
Alarmă falsă
Potrivit agenţiei de presă BTA, citată de Agerpres, autorităţile bulgare au anunţat, în 7 august 2014, că ovinele şi bovinele din unele zone din regiunea Gabrovo (centru-nord) au fost infectate cu febră aftoasă şi că au fost luate măsuri pentru a limita răspândirea bolii, în condiţiile în care între 50% şi 60% dintre ovinele infectate mor, avertizând că populaţia nu trebuie să consume carne de la animalele infectate.