3 minute de citit

Crescătorii de animale pot depune cereri pentru sprijinul pe exploataţie

Cererile pretipărite, care cuprind şi efectivul de animale înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor, se depun la centrele judeţene şi locale ale APIA cu o copie a actului de identitate, a dovezii contului bancar, precum şi a documentelor care atestă provenienţa animalelor.

Sprijinul financiar se acordă sub forma primei pe exploataţie, pentru specia bovină, respectiv primei pe cap de animal, pentru specia ovine/caprine, valoarea sprijinului financiar, atât pentru specia bovină, cât şi pentru specia ovine/caprine, urmând a fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, în funcţie de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor.

Condiţii de eligibilitate

Pentru specia bovine, prima pe explotaţie se acordă în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data de 31 ianuarie 2008, producătorilor agricoli care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) exploataţia este de cel puţin trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2008;

b) vârsta bovinelor este de cel puţin şase luni la data de 31 ianuarie 2008;

c) exploataţia este înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei;

d) solicitantul nu are datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local.

Pentru anul 2009, prima pe exploataţia de bovine se acordă şi producătorilor agricoli pentru exploataţiile nou înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) exploataţia este de cel puţin trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009;

b) vârsta bovinelor este de cel puţin şase luni la data de 31 ianuarie 2009;

c) exploataţia este înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei;

d) solicitantul nu are datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local.

Pentru specia ovine/caprine, prima pe cap de animal se acordă producătorilor agricoli care deţin, la data de 31 martie 2009, un efectiv de cel puţin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu vârsta minimă de un an. Acest efectiv trebuie menţinut obligatoriu în exploataţie în perioada 1 iunie – 31 august 2009, în vederea efectuării controlului la faţa locului.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×