Secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen, a arătat că organizația pe care o reprezintă susține revendicarea legitimă a agricultorilor est-europeni de a obține subvenții la nivelul mediei europene, potrivit unui comunicat al Cabinetului Europarlamentar Rareş Niculescu.
Deputatul european Rareș Niculescu s-a întâlnit ieri, 19 martie, cu Pekka Pesonen, secretarul general al COPA-COGECA, cea mai importantă organizație a agricultorilor din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Aceştia au discutat despre pozițiile COPA-COGECA cu privire la reforma Politicii Agricole Comune (PAC) și alte teme de actualitate din sectorul agriculturii. Rareș Niculescu a subliniat, în cadrul întâlnirii, dorința Parlamentului de a colabora îndeaproape cu organizațiile agricultorilor în conturarea viitoarei PAC. „Noua politică agrară a Uniunii va fi definită pe baza propunerilor venite din partea agricultorilor și consumatorilor, care au dreptul de a își face cuvântul auzit în Parlament”, a declarat Niculescu.
În acelaşi timp, secretarul general al COPA-COGECA a arătat că organizația pe care o reprezintă susține revendicarea legitimă a agricultorilor est-europeni de a obține subvenții la nivelul mediei europene, aspect esențial pentru a garanta concurența loială între fermierii din diferitele state membre.
La această dată România nu este reprezentată la nivelul COPA-COGECA, prilej cu care Pekka Pesonen a vorbit despre avantajele calității de membru și despre faptul că România s-ar bucura de 12 voturi în cadrul organizației agriculturilor, fiind pe poziție de egalitate din acest punct de vedere cu Germania, Franţa, sau Italia.






