Controale. După mini-vacanța de 1 mai se intensifică verificările la fermierii care beneficiază de subvenții pentru pășunile comunale. Inspecțiile vizează întreținerea terenurilor și existența efectivelor de animale, iar în unele județe acestea au fost deja demarate de primării și APIA, scrie Ziarul de Iași.
Încep verificările pentru fermierii care beneficiază de subvenții de la stat. Din luna mai vor avea loc controale privind întreținerea terenurilor și existența efectivelor de animale, conform înregistrărilor în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) și Registrul Agricol al comunelor.
În unele județe, inspectorii primăriilor au demarat deja aceste verificări la crescătorii de animale care au pășuni închiriate și primesc subvenții din partea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Evaluările includ atât verificarea documentelor necesare, cât și aprecierea lucrărilor de întreținere obligatorii, cum ar fi eliminarea vegetației necontrolate.