2 minute de citit

Consultanţă gratuită pentru accesarea Măsurii 141

În 2011, fermierii care deţin ferme agricole de semi-subzistenţă beneficiază de consultanţă gratuită pentru accesarea măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta” din PNDR.

Serviciile de consultanţă gratuită sunt finanţate din fonduri europene prin măsură 143 „Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori” din PNDR, în urmă semnării contractelor între MADR şi consorţiul  care a câştigat licitaţia.
 
Consorţiul este format din: Romair Consulting srl, RGIC Consultanţă SA,  RomActiv Business Consulting srl, Blocul National Sindical, Asociaţia Comunelor din România (A.Co.R.)
 
Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”.
 
Beneficiarii eligibili sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare), care desfăşoară activităţi economice, în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă: 
• are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE; 
• este situată pe teritoriul ţării; 
• este înregistrată în Registrul unic de identificare /Registrul agricol; 
• comercializează o parte din producţia agricolă obţinută. 

Ferma de vaci_b

Pentru a putea primi sprijin, solicitantul trebuie sa întocmească un plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani.
 
După o perioadă de trei ani, solicitantul trebuie să demonstreze că faţă de situaţia initială a activitătii:
• producţia agricolă obţinută destinată comercializării înregistrează o crestere de 20% ;
• dimensiunea economică a exploatatiei agricole creste cu minim 3 UDE 
• solicitantul urmează un curs de pregătire profesională prin măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe”

Sprijinul public nerambursabil este de 1500 euro/an/fermă de semi-subzistenţă pe o perioadă de cinci ani.
 
Pentru accesarea serviciilor de consultanţă gratuită, fermierii pot contacta:
Romair Consulting (lider Consorţiu) – pentru regiunile Sud – Est, Sud – Vest, Sud și Vest 
Tel. 021.319.32.11; Fax. 021.319.32.15; e-mail: office@romair.ro
 
RGIC Consultanţă (lider Consorţiu) – pentru regiunile Nord-Vest, Centru și Nord-Est
Tel.  021.222.68.37; Fax 021.222.68.70; e-mail: office@rgic.ro


Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×