Fermierii români vor concura în condiții corecte, reducând cantitatea de produse ieftine din țări cu reguli mai permisive, a anunțat europarlamentarul român Dan Motreanu subliniind că vor fi înăsprite controalele la frontiere.

„Comisia Europeană a înființat un grup operativ cu misiunea de a întâri controalele privind siguranța alimentară a produselor importate în Uniunea Europeană. În calitate de europarlamentar, am solicitat ca produsele importate în UE să respecte aceleași reguli stricte de siguranță alimentară, sănătate și mediu ca produsele europene. UE are unele dintre cele mai stricte reguli privind siguranța alimentelor, dar acestea trebuie îmbunătățite permanent.
ℹ Comisia Europeană își propune să consolideze verificările prin care se asigură că importurile respectă standardele Uniunii Europene.
ℹ Prioritățile grupului operativ vizează siguranța alimentelor pentru oameni și a hranei pentru animale, reziduurile de pesticide. De asemenea, grupul operativ se va ocupa de acțiunile coordonate de monitorizare ale UE privind anumite produse importate.
ℹ Grupul operativ va contribui la continuarea armonizării controalelor la import în întreaga UE sau elaborarea de recomandări pentru acțiuni comune între Comisie și statele membre. De asemenea, se va axa pe identificarea cazurilor în care sunt necesare măsuri administrative sau de reglementare suplimentare pentru consolidarea controalelor.
ℹ Este important ca toate importurile să respecte standardele UE. Astfel, protejăm cetățenii români, asigurându-ne că produsele care ajung pe piață nu vor conține pesticide sau substanțe interzise,” a spus oficialul de la Bruxelles.






