SCUTIRI DE LA PLATA IMPOZITULUI! Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 20 noiembrie 2020, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii cooperației agricole nr. 566/2004. Prin modificările la lege, fermierii membri într-o cooperativă sunt scutiți de la plata impozitului pe teren și clădiri. De asemenea, cooperativele sunt scutite de la plata impozitului și de la plata impozitului pe profit în primii 5 ani de la înființare, dar și-n următorii ani cu o anumită condiție.
LEGE! Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 20 noiembrie 2020, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.
PREMIERĂ! Kaufland este primul lanț de magazine care vinde pe raftul românesc carne provenită de la porcii născuți și crescuți în România. Carne de porc 100% românească. Retailerul lansează joi, 26 noiembrie, primul program Porc născut și crescut 100% în România.
COMUNICAT MADR. În ședința de Guvern din data de 18 noiembrie 2020 a fost adoptată Hotărârea pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 740/2017 privind acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători și altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor și legumelor.
COMUNICAT. O nouă identitate vizuală pentru lactatele românești Artesana. Producătorul de lactate 100% românești a demarat o campanie de reînnoire a identității sale vizuale și de brand, pe toate componentele: identitate corporate, ambalaje, elemente grafice și imagistică, dar și definirea unei strategii integrate de trade, de brand și de produs.
RECTIFICARE BUGETARĂ! Ministerul Agriculturii a primit la rectificarea bugetară 1.181,0 milioane de lei, sumă pentru plata subvențiilor fermierilor și a despăgubirilor pe hectar pentru culturile agricole afectate de secetă, conform proiectului de rectificare bugetară afișat pe pagina Ministerului de Finanțe.
Caracteristici meteorologice. În acest interval va predomina o vreme în general normală, în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -3...10°C în cea mai mare parte a țării, limite apropiate de normele climatologice. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 2...13°C, pe întreg teritoriul.
PUNCT DE VEDERE ASAS. În urma solicitării scrise a Asociației Crescătorilor de vaci ”Bălțată românească” tip Simmental, adresate Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu – Șișești”, cu numărul 9743/28.10.2020, înregistrată la ASAS cu nr. 7003/28.10.2020, Secția de Zootehnie a consultat membri săi specialiști în domeniul geneticii și ameliorării bovinelor și a elaborat un punct de vedere științific.
FERMIERII NU MAI SUNT LA MÂNA PRIMARILOR! Datorită unei legi adoptată marți, 17 noiembrie 2020, de Camera Deputaților, 830.000 de fermieri vor depune mai puţine documente pentru plăţile directe. Fermierii nu vor mai fi la mâna primarilor pentru a obține adeverința de la Registrul agricol.
ANALIZĂ. București, 17 noiembrie 2020 – Cifra de afaceri a companiilor din agricultura românească va scădea cu aproximativ 15% în anul în curs, conform estimărilor specialiștilor KeysFin. Astfel, seceta, dar și lipsa investițiilor în infrastructură au dus la scăderi ale cifrei de afaceri ale celor peste 25 mii de companii din agricultura locală, de la aproape 46 miliarde lei în 2019, în jurul pragului de 39 miliarde lei în 2020, susține KeysFin, într-o analiză trimisă către AGROINFO.