Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va fi prezent în România în perioada 16 – 20 mai 2013.
Pe agenda vizitei sale se află întâlniri cu: Traian Băsescu, președintele României, cu Victor Ponta, prim-ministrul României, și cu Liviu Dragnea, viceprim-ministru și ministru al dezvoltării regionale și administrației publice.
De asemenea, comisarul european va participa la conferința „PAC 2014-2020 în viziunea LAPAR”, organizată de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), precum și la conferința „Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunități și priorități pentru România”, organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
La Saschiz și Țopa, în județul Mureș, comisarul Cioloș va vizita un centru de colectare a laptelui și se va întâlni cu tineri fermieri din regiunea Târnava Mare, iar la Sighișoara, comisarul UE pentru agricultură și dezvoltare rurală va participa la conferința de prezentare a proiectului „Transhumanța” și va face o vizită la târgul de produse locale și tradiționale.





