2 minute de citit

Claudiu Frânc: Marea problemă din PNDR este studiul privind potențialul agricol al zonelor

Claudiu Frânc și-a propus să modifice pe 16 martie studiul privind potențialul agricol al zonelor, comandat de Ministerul Agriculturii.

Documentul e plin de greșeli, de omisiuni și de aberații, spune președintele Federației Crescătorilor de Bovine.

Studiul este foarte subțire și nu este conform cu realitățile din România. Le-am cerut colegilor mei să vină pe 16 martie, când vom avea Adunarea Generală a Federației Crescătorilor de Bovine, cu propuneri de includere de noi areale cu potențial agricol. Trebuie să-l completăm până pe 25 martie, când vor fi lansate primele măsuri din PNDR. Nu poate să rămână așa. Sunt bani mulți la mijloc. E foarte important pentru că studiul e unul dintre criteriile de care se ține seama când sunt acceptate la finanțare proiecte. Banii disponibili în PNDR 2014-2020 se vor dirija către zonele indicate în acest studiu ca având potențial.”

În studiu, s-au strecurat multe greșeli în harta privind zonele cu potențial pentru cultura pomicolă, elaborată de Institutul de Cercetare pentru pomicultură de la Mărăcineni. Așa a apărut, de exemplu, că cel mai bine se cultivă măr pe pârtia de la Cavnic.
Mai apare că singura zonă cu potențial în cultivarea prunului este Vișeul. Greșit! Prunul are areal larg de răspândire în Maramureș, cu tradiție în această cultură„, adaugă Claudiu Frânc.
În PNDR 2014-2020, sunt prevăzute 260 de milioane de euro pentru programul de reconversie în pomicultură.

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×