România îşi poate adapta instrumentele din Politica agricolă Comună (PAC) pentru a-şi creşte competitivitatea din agricultură, a declarat, joi, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.
„Este important pentru România că poate să îşi adapteze instrumente din Politica agricolă Comună pentru a-şi duce agricultura la un nivel de competitivitate, pornind de la situaţia specifică în care se află în momentul de faţă. Asta presupune şi existenţa unei strategii sau abordări multianuale de politici agricole, nu doar în PNDR, unde există deja, dar şi în abordarea privind modul de utilizare a plăţilor directe”, a spus Cioloş.
Cioloş a precizat că în curând Parlamentul European va adopta legislaţia de implementare a PAC, ceea ce înseamnă că statele membre vor avea toată legislaţia europeană la timp pentru a putea începe pregătirea reformei. „Cred că putem vorbi de o decizie finală pentru a putea pune în aplicare PAC în următoarele luni. În această săptămână, Parlamentul urmează să adopte ceea ce numim noi legislaţia de execuţie, de implementare a PAC, care a fost deja adoptată de Comisie. Este acum o procedură formală această legislaţie, trece prin Parlament şi, imediat ce este adoptată, statele membre au practic toată legislaţie europeană pentru a putea începe pregătirea reformei”, a subliniat comisarul.
Sursa: Agerpres






